x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Toalete ecologice pe Everest

Toalete ecologice pe Everest

12 Apr 2019   •   13:09
Toalete ecologice pe Everest

O compania chineză va instala toalete ecologice temporare la una din taberele de bază de pe Everest, la 7.028 metri, pentru a lupta împotriva acumulării de deşeuri lăsate de expediţiile alpiniştilor care ţintesc vârful de 8.848 m, relatează L'Equipe.

În ultimele decenii, tot mai multe expediţii s-au succedat pentru cucerirea celui mai înalt vârf al lumii, iar cantitatea de deşeuri acumulate pe versantul Everest, precum corturi, tuburi de gaz, diverse materiale şi excremente, a crescut semnificativ.

O firmă din China a decis ca în această primăvară, odată cu începerea sezonului de ascensiune a Everestului, să instaleze WC-uri ecologice la tabăra de bază, care vor fi apoi demontate la încheierea sezonului. 

Asemenea toalete au fost deja instalate în ultimii ani la tabăra de bază de la 5.200 m, iar deşeurile acumulate zilnic sunt direcţionate către agricultorii locali pe post de îngrăşământ. 

''Cu aceste toalete va fi mai uşor de colectat deşeurile umane generate de căţărători. Există un butoi cu saci de gunoi sub instalaţii'', a declarat Pema Tinley, vicepreşedinte al Asociaţiei de alpinişti din regiunea Tibet.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: toalete ecologice aplinism everest