O cantitate totală de 22 de tone de deşeuri eşuate pe coastele insulelor Galapagos au fost adunate din luna ianuarie şi vor fi studiate pentru a stabili cum pot fi protejate mai bine aceste insule care găzduiesc atâtea specii endemice încât l-au inspirat pe Darwin în dezvoltarea teoriei evoluţiei, relatează AFP.
Cifra a fost anunţată în acest weekend de autorităţile Parcului naţional Galapagos, care au explicat că deşeurile, care vin uneori de la o depărtare precum Asia, vor fi examinate pentru a verifica dacă nu aduc cumva cu ele specii animale invazive.
Ecuadorul, ţară de care ţin insulele din Pacific situate la o mie de kilometri de coastele sale, este decis să protejeze arhipelagul Galapagos, cu ţestoasele sale gigantice, pinguinii săi şi alte nenumărate specii care nu există în altă parte.
Parcul naţional, creat în 1959, protejează 97% din suprafaţa insulelor şi o rezervaţie marină de 138.000 kmp a fost creată în jurul insulelor, incluse în patrimoniul mondial de UNESCO în 1978.
Pescuitul este de asemenea interzis într-un sanctuar de 38.000 kmp între două insule, unde se află cea mai mare concentraţie de rechini din lume.
Cea mai mare parte a deşeurilor din Galapagos vin din exterior, aduse de ape, întrucât doar 26.000 de persoane locuiesc pe cele patru insule, iar numărul de vizitatori este limitat cu stricteţe.
Pe insule, construcţiile sunt supravegheate îndeaproape, se foloseşte la maxim energia regenerabilă şi sacii din plastic sunt interzişi.