x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tribunalul din Munchen: Proprietarul “comorii naziste” nu are discernământ

Tribunalul din Munchen: Proprietarul “comorii naziste” nu are discernământ

de Istvan Deak    |    11 Mar 2014   •   20:17
Tribunalul din Munchen: Proprietarul “comorii naziste” nu are discernământ

Soarta comorii naziste din cartierul munchenez Schwabing rămâne în mâinile avocatului Christoph Edel. Tribunalul din Munchen a decis că octogenarul Cornelius Gurlitt nu are discernământ şi i-a prelungit punerea sub tratament şi tutelă până la sfârşitul anului.
Instanţa a hotărât că în relaţia cu autorităţile statului privind acuzaţiile penale şi problemele de proprietate, deciziile să fie luate în continuare de avocatul Christoph Edel. Tribunalul din Munchen luase în decembrie decizia de a-l pune sub tratament şi tutelă temporară pe Cornalius Gurlitt. În 2012, în casa acestuia din cartierul munchenez Schwabing s-au găsit 1.406 de opere de artă. Asupra 500 dintre ele persistă suspiciunea că ar fi vorba despre artă confiscată de nazişti de la proprietari evrei. La începutul acestui an, s-a găsit o nouă colecţie în casa lui Gurlitt din Salzburg, Austria.

Legea Gurlitt, respinsă în NRW
Ministrul Justiţiei din landul Nordrhein-Westfalia, Thomas Kutschaty (SPD), a declarat pentru revista germană Focus că va respinge implementarea Legii Gurlitt în această regiune. Legea anulează prescrierea după 30 de ani a faptelor de confiscare a operelor de artă de către nazişti şi oferă posibilitatea moştenitorilor de drept să solicite în instanţă redobândirea operelor de artă. “Legea Gurlitt este îndoielnică din punct de vedere constituţional. În forma actuală sigur nu va trece de şedinţa Bundesratului programată vineri”, a declarat Kutschaty. ”Sunt de acord ca arta confiscată să fie restituită, dar acest lucru trebuie să se întâmple printr-o soluţie legală bine gândită şi nu printr-un hei-rupism fără viziune. Iniţiativa celor din Bayern intră în ultima categorie. Legea prevede că un moştenitor trebuie să dovedească că opera de artă i-a aparţinut unui strămoş. În condiţiile deportărilor şi expulzărilor de acum 70 de ani este aproape imposibil acest lucru”, a criticat ministrul. Kutschaty (SPD) respinge astfel iniţiativa lui Winfried Bausback (CSU), deşi SPD Bayern anunţase public că această iniţiativă “este un pas în direcţia corectă”.

Scrisoarea controversată a unui moştenitor
Focus publică o scrisoare de la un moştenitor al unei opere de artă din colecţia Gurlitt. Michael Wolffsohn, autorul scrisorii, face apel la restul moştenitorilor să renunţe la solicitările de redobândire a operelor confiscate de nazişti de la strămoşii lor. “Gurlitt, o poveste fără sfârşit? Spectaculosul caz al comorii naziste va avea un final previzibil. Gurlitt va fi primi operele asupra cărora nu planează suspiciuni, iar restul vor ajunge la descendenţii celor dezproprietăriţi abuziv de regimul naţional-socialist. În calitate de nepot evreu al bunicilor meu jefuiţi de Hitler şi compania, fugiţi în Palestina în 1939, doresc să formulez un apel clar. Toată lumea ştie că descendenţii unor infractori nu sunt infractori prin naştere. Nici descendenţii unor victime nu sunt victime prin naştere. Ambele părţi sunt nevinovate. Controversa privind comoara nazistă nu a diminuat distanţa dintre descendenţii victimelor şi a vinovaţilor, din contră, s-a mărit distanţa dintre Germania şi evrei, dintre Germania şi restul lumii. În calitate de descendent al unei victime am decis să renunţ la restituire şi la eventualele despăgubiri cuvenite bunicilor mei. De ce vorbim doar despre arta confiscată şi nu despre toate bunurile confiscate? În calitate de istoric, am ajuns la concluzia că dreptul şi dreptatea nu aduc împăcarea. Acesta ar trebui să fie obiectivul descendenţilor de ambele părţi. Fac apel la ceilalţi nepoţi să renunţe la ceea ce li se cuvine în folosul împăcării şi al păcii eterne”, notează Wolffsohn.

Implicarea Israelului
La şapte decenii de la al Doilea Război Mondial, Israelul îşi asumă un rol tot mai activ în căutările după arta confiscată de nazişti. La ultimele discuţii bilaterale cu Germania, cele două părţi au convenit asupra unei cooperări. “Cazul comorii naziste din Schwabing a reîmprospătat conştientizarea temei artei confiscate”, a declarat James Snyder, directorul Muzeului Israel din Ierusalim. El susţine că întreaga tevatură din jurul cazului Gurlitt este urmărită cu interes şi atenţie şi în Israel. “Muzeul Israel a depus eforturi însemnate în privinţa restituirii operelor de artă ajunse în statul evreu după al Doilea Război Mondial. Cu experienţa noastră şi cu echipele noastre de experţi ne putem aduce contribuţia la elucidarea unor astfel de cazuri. Ar fi important ca şi alte muzee de pe mapamond să continue căutările după arta confiscată şi să nu lase istoria pradă uitării”, a adăugat Snyder.
Începând cu acordul de la Washington din 1998, Israelul s-a preocupat intens de această problemă. “De cele mai multe ori este foarte greu să dovedeşti dreptul de proprietate”, completează Snyder. Autorităţile germane sunt deschise unei colaborări cu experţii israelieni în acest sens. “Experţi din Israel ar putea ajuta la clarificarea provenienţei operelor de artă. Arhiva Israelului ne-ar putea ajuta să elucidăm soarta unor colecţii care s-au aflat în proprietatea evreilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministrului Culturii, Monika Grutters (CDU).

Un rol activ în acest domeniu îl joacă şi organizaţia Haschava. În ianuarie, ea a adunat toţi directorii muzeelor de artă din Israel pentru elaborarea unei strategii comune de identificare a artei confiscate. “Problema este că nu ştim cu exactitate dacă avem de a face cu artă confiscată sau degenerată, iar dacă da, atunci câte opere se încadrează în aceste categorii. În orice caz, avem datoria să continuăm să căutăm. Sprijin financiar există şi din partea Ministerului Culturii din Israel. S-a ignorat prea mult timp această problemă în Israel”, susţine reprezentantul Organizaţiei Haschava, Elinor Kroitoru.

×
Subiecte în articol: cazul gurlitt Cornelius Gurlitt