În timp ce războiul urban provocat de disputele rasiale se extinde pe străzile orașelor americane, Donald Trump pare să fi confiscat mesajul protestelor de stradă, transformându-l într-o strategie de campanie, prin care speră să căștige, pe ultima sută de metri, alegerile pentru Casa Albă. De cealaltă parte, rivalii democrați pun tunurile pe președinte, acuzându-l că inflamează deliberat tensiunile rasiale și incită la violență, încercând să exploateze cu cinism, în mod total iresponsabil, situația explozivă din țară.
La scurt timp după uciderea unui simpatizant al lui Trump, sâmbătă noapte, în Portland, Oregon, în timpul unor confruntări violente ale susţinătorilor şi contestatarilor preşedintelui SUA, șeful Casei Albe i-a lăudat pe suporterii săi și a anunțat că va merge în orașul Kenosha, în statul Wisconsin, acolo unde un afro-american a fost împușcat de poliție, pe 23 august, declanșând ample revolte de stradă. La numai trei zile, în cursul unor violenţe care au urmat incidentului, un tânăr alb, presupus simpatizant al lui Trump, a ucis, la rândul său, pe străzile din Kenosha, doi protestatari.
„Mari patrioți”
Sâmbătă noapte, după crima din Portland, Trump a dezlănțuit pe Twitter un potop de mesaje. El i-a numit „mari patrioți” pe suporterii săi, care s-au confruntat violent cu membrii mișcării „Black Lives Matter”, și a redistribuit pe rețeaua lui preferată de socializare numeroase mesaje ce îl învinovățeau pe primarul democrat din Portland pentru moartea bărbatului alb, adept al unei grupări de extremă-dreapta.
„Locuitorii din Portland, asemeni tuturor oamenilor din celelalte părți și orașe ale măreței noastre țări, vor Lege și Ordine!”, și-a continuat Trump, duminică, seria mesajelor.
„Primarii din stânga radicală democrată, precum prostănacul care conduce în Portland sau individul care chiar acum se află în subsolul său și nu vrea să iasă și să vorbească despre această crimă, nu vor reuși să realizeze niciodată acest lucru”, și-a continuat tirada Trump, citat de AP, atacându-l, la pachet cu primarul, pe contracandidatul său democrat pentru Casa Albă, Joe Biden. Acesta a solidarizat tacit cu mișcarea „Black Lives Matter” încă din mai, de la moartea afro-americanului George Floyd, victimă a brutalităţii unor poliţişti albi din Minneapolis.
Oportunitate nesperată
În încercarea disperată de a remonta avansul considerabil de care dispunea la un moment dat rivalul său democrat în sondaje, pe fondul gestionării dezastruoase de către actuala administrație de la Washington a crizei provocate de COVID-19, Trump a descris toată vara orașele americane drept zone de război, asediate de violențe și acte aflate în afara legii, deși cele mai multe dintre proteste s-au dovedit pașnice. Cu numai nouă săptămâni înaintea alegerilor, mulți dintre consilierii săi consideră, de altfel, că un mesaj agresiv, centrat pe ideea de „lege și ordine”, poate întoarce soarta alegerilor în favoarea actualului președinte, pe ultima sută de metri, recâștigând pentru Trump atât voturile din suburbii, cât și pe cele ale femeilor, susțin surse apropiate Casei Albe, citate de AP.
Strategia pare exploatată cu succes în ultima vreme de către Trump, care a crescut în sondajele din ultima săptămână. Președintele descrie acum alegerile din noiembrie drept o confruntare între „lege și ordine” și anarhie, numindu-i pe protestatari drept „criminali”, în timp ce toți polițiștii au devenit „forțele binelui”. Noua strategie a constituit, de altfel, tema principală a Convenției Naționale Republicane, desfășurată săptămâna trecută, eveniment care, pe baza unor imagini luate în timpul manifestațiilor contra discriminărilor poliției, a construit scenariul unui viitor apocaliptic, dominat de violență, în cazul victoriei lui Biden.
Trump va continua să joace pe ceea ce consideră a fi noua lui carte câștigătoare și în timpul vizitei de astăzi, din Kenosha, unde se va întâlni cu ofițeri de poliție și unde, potrivit purtătorului său de cuvânt, va evalua pagubele produse economiei locale de „actele de vandalism”.
Incitare la violență?
De cealaltă parte, democrații îl acuză pe Trump că este gata să provoace un nou război civil, numai pentru a se menține la Casa Albă. „El crede că războiul de pe străzile noastre este bun pentru realegerea sa, iar ăsta nu este un comportament demn de un președinte”, a declarat Biden, acuzându-l pe Trump că „încurajează”, iresponsabil, violențele.
„Chiar vă întrebați, domnule Trump, de ce este prima oară în ultimele decenii când SUA au devenit așa violente? Pentru că ați generat ură și diviziune!”
Ted Wheeler, primarul din Portland