x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern După Bîrligea, alți doi titulari ai FCSB „s-au rupt” și sunt out o lună

După Bîrligea, alți doi titulari ai FCSB „s-au rupt” și sunt out o lună

de Redacția Jurnalul    |    23 Mar 2025   •   10:43
După Bîrligea, alți doi titulari ai FCSB „s-au rupt” și sunt out o lună

Pauza competițională este un adevărat coșmar pentru FCSB, după ce trei titulari de drept din echipă s-au accidentat, doi dintre ei urmând să absenteze o perioadă lungă de timp.

Florin Tănase și Joyskim Dawa s-au ales cu accidentări serioase și vor fi out o lună, în timp ce Daniel Bîrligea a plecat de urgență la vraciul Marijana Kovacevic, în speranța că va fi apt pentru derby-ul cu Dinamo de peste o săptămână, potrivit ProSport.

„La Bîrligea deja se știe. E la Belgrad și marți se întoarce. Tănase nu a plecat și va sta, probabil, 3-4 săptămâni, este o leziune musculară la ischiogambieri, o zonă în care Marijana nu poate interveni. E o pierdere. Dawa tot 3-4 săptămâni, spun medicii naționalei din Camerun. Să vedem când vine. Nu e problemă musculară, e o ușoară entorsă de genunchi”, a spus Mihai Stoica, la PrimaSport.

Mihai Stoica nu se dezarmează după accidentările lui Tănase și Dawa și susține că FCSB va rămâne la fel de puternică în lupta la titlu din acest sezon. Oficialul roș-albaștrilor rămâne încrezător deoarece doi jucători importanți, Lixandru și Tavi Popescu, sunt gata să revină în echipă.

„Anticipez foarte bine lucrurile. Am zis că după primele două etape vom fi pe primul loc. Avem un prim 11 foarte puternic, chiar și fără Dawa și Tănase. Revin jucători foarte importanți”, a mai declarat Meme Stoica.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: steaua FCSB