x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina recunoaște că pilotul supranumit "Fantoma din Kiev" este un mit

Ucraina recunoaște că pilotul supranumit "Fantoma din Kiev" este un mit

de Giulia Anghel    |    02 Mai 2022   •   11:32
Ucraina recunoaște că pilotul supranumit "Fantoma din Kiev" este un mit
Sursa foto: Sursa: Hepta

Autoritățile ucrainene recunosc faptul că pilotul de vânătoare supranumit "Fantoma din Kiev" este un mit. Pe rețelele de socializare s-a scris despre pilotul misterios care a fost ucis în timp ce dobora zeci de avioane rusești. Însă acum aceste informații se dovedesc false.

În mass media s-a scris că "Fantoma din Kiev" era un pilot militar care a devenit erou murind pentru apărarea țării. El ar fi doborât zeci de avioane ale forțelor ruse, scrie timesofisrael.com.

Acestea au recunoscut însă, zilele trecute, că legendarul pilot este de fapt un mit. 

„Fantoma de la Kiev este o legendă a super-eroului al cărei personaj a fost creat de ucraineni!”, transmit forțele aeriene din această țară, pe Facebook. 

Declarația vine după ce mai multe site-uri de presă  au publicat povești care îl identifică, în mod eronat, pe maiorul Stepan Tarabalka drept bărbatul din spatele pseudonimului. Acesta a fost un pilot care a murit pe 13 martie 2022, în timpul unor atacuri aeriene și i s-a acordat post-mortem titlul de Erou al Ucrainei. Însă acesta nu era Fantoma Kievului, după cum afirmă acum autoritățile de la Kiev. 

„Informațiile despre moartea Fantomei de la #Kiev sunt incorecte”, au scris, pe 29 aprilie, forțele aeriene ucrainene pe Twitter.

Poveștile despre acesta au apărut la doar o zi după începutul invaziei ruse, pe 24 februarie 2022, când utilizatorii rețelelor de socializare au început să răspândească afirmații neconfirmate despre un pilot de luptă anonim care a doborât de unul singur mai multe avioane rusești.  Informațiile false au fost susținute de conturile oficiale ale autorităților ucrainene. 

„#GhostOfKyiv este în viață, întruchipează spiritul colectiv al piloților cu înaltă calificare ai Brigăzii de Aviație Tactică care apără cu succes #Kyiv și regiunea.”

Fotografii fără legătură și chiar imagini dintr-un joc video cu simulator de zbor au început să apară pe rețelele de socializare, pretinzând că arată Fantoma din Kiev în timpul luptei. 

Pe 25 februarie, fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko a postat pe Twitter o fotografie, pe care Ministerul ucrainean al Apărării a transmis-o cu trei ani înainte, susținând în mod fals că arăta Fantoma de la Kiev care a doborât șase piloți ruși.

Două zile mai târziu, contul oficial de Twitter al Ucrainei a distribuit un videoclip care include aceeași imagine, împreună cu avioane de război în luptă, puse pe muzică pulsatorie, cu textul: „Oamenii îl numesc Fantoma Kievului. Și pe bună dreptate, acest as al UAF domină cerurile capitalei și țării noastre și a devenit deja un coșmar pentru aeronavele rusești.”

În aceeași zi, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a distribuit aceeași fotografie veche pe Telegram, susținând că a doborât 10 avioane rusești. Până în momentul în care site-urile de știri, inclusiv Times of London, l-au identificat în mod fals pe pilot ca fiind Tarabalka, rapoartele au crescut la 40 numărul avioanelor doborâte de acesta. The Times și-a actualizat ulterior povestea pentru a reflecta noua poziție a forțelor aeriene asupra "Fantomei de la Kiev".

 

 

 

×
Subiecte în articol: fantoma din kiev