x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UK: Boris Johnson, în ofensivă

UK: Boris Johnson, în ofensivă

30 Sep 2019   •   18:50
UK: Boris Johnson, în ofensivă

Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, a trecut duminică la ofensivă în privinţa Brexit, angajându-se să-l pună în aplicare cu orice preţ la 31 octombrie, în pofida haosului politic în care se află Marea Britanie, notează AFP.

Într-un interviu acordat duminică pentru BBC, înaintea deschiderii conferinţei anuale a Partidului Conservator, la Manchester, Johnson a afirmat că, fără îndoială, cel mai bun mijloc de a pune capăt” disensiunilor legate de ieşirea din UE „este de a pune în practică Brexit-ul la 31 octombrie şi a permite ca această ţară să meargă mai departe”. „Cred că toată lumea ar trebui să se calmeze”, a declarat el la BBC, considerând că el însuşi a fost „un model de reţinere”. Întrebat dacă va demisiona pentru a evita să fie obligat să solicite UE o amânare a Brexit dincolo de 31 octombrie, Johnson a răspuns: „Nu, mi-am asumat să condus partidul şi ţara mea într-un moment dificil şi voi continua să fac asta. Cred că este responsabilitatea mea să fac asta”. Johnson a promis deja că va scoate Regatul Unit din UE cu sau fără un acord, chiar dacă parlamentul a votat o lege care îi cere să solicite o nouă amânare a datei Brexit-ului, în absenţa unui acord validat de legislativ. Johnson şi-a acuzat duminică adversarii că îşi ascund intenţiile reale - împiedicarea Brexit-ului - în spatele „unui mare nor de indignare”, şi, în schimb, a dat asigurări că are „şanse bune” să încheie „un acord de divorţ” cu UE.

 

Ceea ce încearcă premierul să facă este să maximizeze sprijinul alegătorilor care vor ieşirea din UE , crede directorul de cercetări politice al institutului YouGov.

 

Boris Johnson își joacă viitorul politic în aceste zile

×
Subiecte în articol: Boris Johnson