x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE Israelul a comis asasinatul asupra creierului nuclear iranian. ONU a fost sesizat

UPDATE Israelul a comis asasinatul asupra creierului nuclear iranian. ONU a fost sesizat

28 Noi 2020   •   12:50
UPDATE Israelul a comis asasinatul asupra creierului nuclear iranian. ONU a fost sesizat
Sursa foto: Hepta

În urma asasinării directorului programului nuclear, Iranul a sesizat Consiliul de Securitate ONU  şi a avertizat că va riposta la acţiunile guvernului israelian şi administraţiei Donald Trump. Secretarul general ONU, Antonio Guterres, a făcut apel la prudență.

"Există indicii serioase privind responsabilitatea Israelului în acest asasinat. Avertizăm asupra acţiunilor aventuriste ale Statelor Unite şi Israelului împotriva ţării noastre, mai ales în perioada care a mai rămas din mandatul actualei Administraţii a SUA; Republica Islamică Iran îşi rezervă dreptul de a lua toate măsurile necesare pentru apărarea cetăţenilor şi a intereselor", afirmă ambasadorul iranian, Majid Takht Ravanchi, într-o scrisoare adresată Consiliului de Securitate ONU, conform agenţiei Reuters.

Secretarul general ONU, Antonio Guterres, a lansat un apel la reţinere.

"Am aflat informaţiile despre asasinarea unui specialist iranian în domeniul nuclear la Teheran. Facem apel la reţinere, trebuie evitate acţiunile care pot conduce la escaladarea tensiunilor regionale", a aa transmis purtătorului de cuvânt al acestuia.

Preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, a acuzat că asasinatul a fost comis de Israel cu sprijinul Administraţiei Donald Trump.

"Încă o dată, mâinile rele ale Aroganţei Globale şi ale mercenarilor sionişti sunt pătate de sângele unui fiu al naţiunii iraniene. Poporul nostru este mai deştept decât să cadă în capcana regimului sionist. Iranul va riposta la momentul potrivit la martiriul omului nostru de ştiinţă", a declarat Hassan Rouhani.

Iranul foloseşte sintagma "Aroganţa Globală" pentru a se referi la Statele Unite. Sintagma a fost utilizată din 2015 de liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.

Israelul şi SUA nu au avut nicio reacţie oficială faţă de asasinatul din Iran. Însă Donald Trump, a distribuit prin Twitter un mesaj al jurnalistului israelian Yossi Melman, expert în operaţiunile serviciului israelian de informaţii Mossad. În mesajul distribuit de acesta, Yossi Melman afirmă că Mohsen Fakhrizadeh "era directorul programului militar secret al Iranului", iar asasinatul este "o lovitură puternică, la nivel psihologic şi profesional".

John Brennan, fost director al Agenţiei Centrale pentru Informaţii din SUA (CIA), a catalogat drept iresponsabil asasinatul din Iran, îndemnând Teheranul să aştepte schimbarea administraţiei Donald Trump.

"Este un act criminal şi foarte iresponsabil. Există riscul unei reacţii letale şi al unor noi conflicte regionale. Nu ştiu dacă un guvern străin a autorizat sau a comis asasinarea lui Mohsen Fakhrizadeh. Dar un act de terorism de stat de acest fel ar fi o încălcare flagrantă a reglementărilor internaţionale şi ar încuraja mai multe guverne să comită atacuri letale asupra oficialilor străini", a afirmat John Brennan, citat de cotidianul Times of Israel.

El a îndemnat Iranul "să se abţină de la impulsul de a riposta" şi "să aştepte revenirea unei administraţii responsabile a SUA", referindu-se la începerea mandatului preşedintelui Joseph Biden, pe 20 ianuarie 2020.

Mohsen Fakhrizadeh, directorul programului nuclear iranian, a fost asasinat vineri, într-un atac armat comis în localitatea Absard, la periferia Teheranului.

Mediafax

ȘTIRE INIȚIALĂ Israelul se află în spatele asasinării lui Mohsen Fakhrizadeh, considerat directorul programului nuclear iranian, afirmă oficiali citaţi de cotidianul The New York Times, care notează că actuala criză va complica eforturile Administraţiei Joseph Biden de reintegrare a SUA în Acordul nuclear iranian.

Israelul a organizat asasinatul comis vineri la periferia oraşului Teheran, care l-a vizat pe omul de ştiinţă Mohsen Fakhrizadeh, considerat directorul programului nuclear iranian, afirmă un oficial american şi doi oficiali din cadrul serviciilor de informaţii, sub protecţia anonomatului, conform cotidianului The New York Times. Nu este clar în ce măsură Administraţia Donald Trump a ştiut în avans despre operaţiune, dar Israelul şi Statele Unite sunt aliaţi apropiaţi şi fac schimburi intense de informaţii despre Iran. Casa Albă şi Agenţia Centrală pentru Informaţii (CIA) au refuzat să facă vreun comentariu despre acest caz.

Administraţia de la Teheran a ameninţat, vineri după-amiază, că va riposta la atacul soldat cu moartea lui Mohsen Fakhrizadeh, directorul programului nuclear iranian, iar ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a sugerat că asasinatul a fost comis de Israel. "Vom lovi ca fulgerul asupra asasinilor acestui martir şi îi vom face să regrete acţiunea", a declarat Hossein Dehghan, consilier militar al ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem iranian.

"Teroriştii l-au asasinat pe un eminent om de ştiinţă iranian. Acest act de laşitate, care prezintă indicii serioase privind rolul Israelului, arată disperarea pentru acte beligerate a autorilor. Comunitatea internaţională trebuie să pună capăt ruşinoaselor standarde duble şi să condamne acest act specific terorismului de stat", a transmis Mohammad Javad Zarif, ministrul iranian de Externe.

Mohsen Fakhrizadeh, directorul programului nuclear iranian, a fost asasinat într-un atac armat comis în localitatea Absard, la periferia Teheranului.

Moartea lui Mohsen Fakhrizadeh reprezintă "un regres pentru programul nuclear iranian". "Era principalul specialist în domeniul nuclear şi se crede că era responsabil de programul nuclear secret al Iranului. A fost şi ofiţer de rang înalt al Gardienilor Revoluţiei, iar acest lucru va amplifica dorinţa Iranului de a riposta prin forţă", afirmă Michael P. Mulroy, fost expert al Pentagonului privind Orientul Mijlociu.

Potrivit cotidianului The New York Times, "asasinarea lui Mohsen Fakhrizadeh riscă să aibă implicaţii ample pentru viitoarea Administraţie Joe Biden", cu riscul de a genera o reacţie similară celei faţă de atacul american din ianuarie 2020, soldat cu moartea generalului iranian Qassim Suleimani. "Atacul poate complica eforturile preşedintelui Joe Biden de reactivare a Acordului nuclear din 2015 (...)", subliniază NYT.

În ultimele săptămâni, armata israeliană a primit ordine să se pregătească pentru posibilitatea unui atac al Statelor Unite asupra Iranului la finalul mandatului preşedintelui american în funcţie, Donald Trump, au afirmat oficiali israelieni de rang înalt citaţi de site-ul de ştiri Axios.com. Armata israeliană s-a pregătit de posibile riposte ale Iranului în mod direct sau prin intermediari din Siria, Liban şi Fâşia Gaza. Ministrul israelian al Apărării, Benjamin Gantz, a discutat de două ori în ultimele două săptămâni cu secretarul interimar al Apărării din SUA, Christopher Miller, despre cooperarea militară şi despre Iran şi Siria. Duminică, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, şi Yossi Cohen, directorul serviciului israelian de informaţii Mossad, s-au deplasat în secret în Arabia Saudită, unde s-au întâlnit cu prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, şi cu secretarul de Stat american în exerciţiu, Mike Pompeo. Vizita se înscrie în eforturile Administraţiei Donald Trump de normalizare a relaţiilor dintre Arabia Saudită şi Israel.

Administraţia de la Teheran a ameninţat, săptămâna trecută, că va riposta la un eventual atac al Statelor Unite, pe fondul informaţiilor că preşedintele în funcţie, Donald Trump, ar vrea să lanseze o operaţiune pentru distrugerea instalaţiilor nucleare iraniene. "Orice acţiune împotriva naţiunii iraniene ar atrage cu siguranţă o reacţie devastatoare", a declarat Ali Rabiei, purtătorul de cuvânt al Administraţiei de la Teheran.

Potrivit unor surse citate de cotidianul The New York Times, preşedintele în funcţie al Statelor Unite, Donald Trump, a evocat ideea unui atac asupra instalaţiilor nucleare iraniene, în contextul unor nereguli semnalate de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. Consilierii lui Donald Trump l-au oprit să lanseze o acţiune militară, argumentând că un astfel de atac ar risca să genereze un conflict de amploare în ultimele săptămâni ale mandatului actualului preşedinte al SUA.

 

×
Subiecte în articol: Israel