x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Supraviețuitorii cutremurului din China se înghesuie în corturi improvizate, temându-se de ger

Supraviețuitorii cutremurului din China se înghesuie în corturi improvizate, temându-se de ger

de Redacția Jurnalul    |    20 Dec 2023   •   09:45
Supraviețuitorii cutremurului din China se înghesuie în corturi improvizate, temându-se de ger
Sursa foto: Hepta

Supraviețuitorii cutremurului devastator din provincia Gansu din China se înghesuie în corturi improvizate, în timp ce temperaturile din timpul nopții au coborât mult sub zero grade. Bilanțul victimelor a crescut la 131 de morți.

CCTV susține că cel puțin 113 persoane au fost ucise în provincia Gansu și alte 18 în provincia vecină Qinghai. Aproape 1.000 de persoane au fost rănite în cele două provincii, potrivit agenției de știri de stat Xinhua.

Cutremurul a fost cel mai mortal din China din 2014, când peste 600 de persoane au fost ucise în provincia Yunnan din sud-vestul țării.

Reporterii AFP au văzut familii adăpostindu-se în corturi improvizate în fața moscheii Majiahe din apropierea epicentrului seismului, cu sobe în aer liber și pături recuperate din casele lor, singurele surse de căldură.

Localnicii s-au înghesuit în jurul sobelor din corturile mari instalate de guvern pe un teren de baschet din municipiul Liugou.

Un localnic a declarat pentru AFP că în unele corturi se înghesuiau până la 35 de persoane.

Aproape o mie de persoane care au fost rănite au fost trimise la spitale, iar 87.000 de persoane au fost mutate în "adăposturi temporare" numai în Gansu, a precizat CCTV.

"Lucrările de căutare și salvare s-au încheiat practic la ora 15:00 ieri, iar principala activitate este acum tratarea răniților și reinstalarea populației afectate", a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, un oficial din cadrul Departamentului de gestionare a situațiilor de urgență din Gansu.

Seismul cu magnitudinea de 5,9 grade din noaptea de luni spre marți a avut loc la o adâncime mică, cu epicentrul la aproximativ 100 de kilometri de capitala provinciei Gansu, Lanzhou.

Au urmat zeci de replici mai mici, iar oficialii au avertizat că sunt posibile cutremure cu o magnitudine mai mare de 5,0 în următoarele zile.

Temerile sunt tot mai mari că supraviețuitorii ar putea ceda în fața frigului năprasnic, temperaturile din Jishishan fiind așteptate să scadă până la -17 grade Celsius miercuri.

Mii de pompieri au fost trimiși în zona dezastrului, iar presa de stat a declarat că 2.500 de corturi, 20.000 de haine și 5.000 de paturi au fost trimise în Gansu.

În 2008, un cutremur uriaș produs în provincia Sichuan a provocat moartea sau dispariția a peste 87.000 de persoane, inclusiv a 5.335 de elevi.

 

 

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cutremur China