Președintele Vladimir Putin a ordonat miercuri majorarea cu 10% a pensiilor și a salariului minim pentru a-i proteja pe ruși de inflație, dar a negat că problemele economice ale țării sunt legate de războiul din Ucraina.
Cu o inflație anuală de aproape 18%, liderul de la Kremlin a recunoscut că 2022 va fi un an „dificil" pentru economie.
„Când spun 'dificil', nu înseamnă că toate aceste dificultăți au legătură cu operațiunea militară specială", a declarat Putin la o reuniune a Consiliului de Stat de la Moscova.
Majorarea pensiilor va intra în vigoare la 1 iunie, în timp ce majorarea salariului minim se va aplica de la 1 iulie. Analiștii au declarat că aceste măsuri nu vor împiedica o scădere bruscă a veniturilor reale.
Chiar și cu o creștere de 10% a salariului minim și a pensiilor, specialiștii se așteaptă ca veniturile reale ale rușilor să scadă cu 7,5%, iar salariile reale să scadă cu aproape 6% în acest an. Ei mai estimează ca sărăcia va crește la 12,6% în acest an, de la 11% în 2021.
Salariul minim din Rusia este în prezent de 13.890 de ruble (250 de dolari) pe lună, în timp ce pensia medie se ridică la 18.521 de ruble pe lună.
(sursa: Mediafax)