Volodimir Zelenski a anunţat că a fost invitat la summitul G7 de premierul Japoniei, Fumio Kishida, a cărui ţară exercită Preşedinţia organizaţiei.
"Am acceptat invitaţia şi voi participa prin videoconferinţă la summitul G7 din Hiroshima", a declarat Volodimir Zelenski, citat de cotidianul Le Monde.
Înainte de întâlnirea cu Volodimir Zelenski, premierul nipon, Fumio Kishida, s-a deplasat marţi dimineaţă în localitatea Bucea, în apropiere de Kiev, unde au avut loc masacre atribuite forţelor militare ruse. Fumio Kishida a declarat că invazia militară rusă este "o ruşine care subminează bazele ordinii juridice internaţionale". "În cursul vizitei la Bucea, am avut un puternic resentiment faţă de aceste acte de cruzime", a subliniat Fumio Kishida, potrivit agenţiei The Associated Press.
(sursa: Mediafax)