Criza politică din Egipt ar putea evolua după trei scenarii - preluarea puterii de către o mişcare islamistă, o tranziţie spre democraţie dificilă sub controlul armatei sau aplicarea modelului iniţial al revoluţiei române din 1989, apreciază analişti citaţi de ediţia online a Washington Post.
Chiar şi în era Twitter, rezultatul final probabil nu va fi cunoscut decât peste câteva săptămâni. A durat patru săptămâni pentru ca şahul din Iran să se retragă de la putere pe fondul revoltelor. În Egipt, orice tranziţie spre democraţie necesită unele modificări constituţionale. Următorul scrutin prezidenţial este programat pentru luna septembrie.
Şahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, era, la fel ca şi preşedintele Hosni Mubarak, un exponent al puterii americane în Orientul Mijlociu care menţinea relaţiile cu Israelul. Însă când a fost înlăturat după proteste violente, puterea a fost preluată de elita teocratică a ayatollahului Ruhollah Khomeini. Chiar dacă nu există niciun lider islamist egiptean în exil, unii experţi sunt preocupaţi în legătură cu posibilitatea ca mişcarea islamistă să preia puterea la Cairo. În Egipt s-ar putea repeta însă scenariul indonezian, în care tranziţia spre democraţie şi stabilitate să se deruleze sub controlul armatei.
Un al treilea scenariu ar fi cel românesc. "Revoluţionarii români l-au înlăturat de la putere pe dictatorul Nicolae Ceauşescu în 1989 şi l-au executat, dar, în doar câteva luni, armata şi elita comunistă au reuşit să îşi asigure supravieţuirea, iar noul preşedinte, fost aliat al lui Ceauşescu, a obţinut 85 la sută din voturi în scrutinul din mai 1990", notează Washington Post.
În Egipt, serviciile de securitate - armata, forţele paramilitare, Garda Naţională şi altele - au aproximativ un milion de membri. Este posibil ca elita politică actuală să se infiltreze treptat în rândurile opoziţiei, transformându-l pe Hosni Mubarak într-o personalitate a tranziţiei care ar oferi ideea de schimbare.
"România a fost salvată de faptul că a dorit să devină membră a NATO şi a Uniunii Europene, astfel că, treptat, au fost construite sisteme de guvernare mai democratice. Dar astfel de avantaje nu sunt disponibile în momentul de faţă în Egipt", subliniază Washington Post. (Mediafax)