Responsabili militari malaezieni consideră în prezent că avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, dispărut de peste o săptămână, se poate să fi fost deturnat spre Oceanul Indian de către o persoană care avea o cunoaştere amănunţită a rutelor aeriene şi a poziţiilor radarelor, a afirmat sâmbătă unul dintre aceştia, citat de AFP.
'Neapărat trebuie să fie un pilot experimentat, competent şi în activitate', a declarat responsabilul, care ia parte la operaţiunile de căutare ce se desfăşoară într-o zonă imensă, de la Marea Chinei de Sud la Oceanul Indian.
Oficialul, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului, a precizat că această teorie se bazează pe datele culese de un radar militar, care nu au fost date publicităţii.
Radarul a continuat să detecteze un avion timp de mai multe ore după ce zborul MH370, cu 239 de persoane la bord, a dispărut de pe ecranele radarelor civile, a spus el.
Aparatul s-a îndreptat spre Oceanul Indian, la vest de ruta pe care ar fi trebuit să o urmeze de la Kuala Lumpur la Beijing, oraşul de destinaţie.
'El pare să fi ştiut foarte bine cum să evite radarele civile. Se pare că le-a studiat îndeaproape', a adăugat sursa amintită.
Zborul MH370 a dispărut de pe ecranele radarelor civile la o oră după ce a decolat la ora locală 00.40. Ultima sa poziţie cunoscută era la jumătatea drumului între coastele Malaeziei şi ale Vietnamului.
Piste false, informaţii contradictorii şi zvonurile cele mai lipsite de sens au punctat căutările avionului Boeing 777, a cărui dispariţie misterioasă a derutat autorităţile şi pe experţi.
Încercările de a explica ce s-a întâmplat merg de la explozie la bord la deturnare de avion, inclusiv grave probleme tehnice, posiblitatea să fi fost lovit de o rachetă sau chiar sinuciderea pilotului. Boeing 777 este unul dintre aparatele cele mai sigure din lume.