x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zborul MH370: obiecte dreptunghiulare reperate la vest de Perth

Zborul MH370: obiecte dreptunghiulare reperate la vest de Perth

29 Mar 2014   •   09:13
Zborul MH370: obiecte dreptunghiulare reperate la vest de Perth

11 obiecte dreptunghiulare albe plutesc pe apă la circa 1.600 km vest de Perth, Australia, a anunţat sâmbătă un înalt responsabil din cadrul forţelor aeriene neo-zeelandeze, informează agenţia Xinhua, citată de Agerpres.
    
Obiectele, dintr-un material dreptunghiular de un metru, se află la cinci metri distanţă unul de celălalt, a declarat vicemareşalul neo-zeelandez Kevin Short. 

Vremea sâmbătă este de aşteptat să fie iniţial adecvată pentru căutarea avionului dispărut Malaysia Airlines, dar condiţiile sunt susceptibile să se deterioreze mai târziu în timpul zilei, a anunţat Autoritatea Australiană pentru Siguranţă Maritimă /AMSA/ în ultima ei actualizare sâmbătă. 
    
AMSA a confirmat că cinci avioane au reperat mai multe obiecte de diferite culori în timpul căutărilor de vineri. Cu toate acestea, obiectele nu pot fi verificate ca fiind de la zborul MH370 până când nu sunt recuperate de nave, potrivit unui comunicat.

Zborul MH370, un Boeing 777-200ER, a dispărut în drum spre Beijing la 8 martie, la scurt timp după ce a decolat de la Kuala Lumpur. Avionul transporta 12 membri ai echipajului şi 227 de pasageri, inclusiv 154 de chinezi. 
    
Căutarea avionului dispărut de pasageri este deja în a treia săptămână.

×
Subiecte în articol: zborul mh370 Boeing 777-200ER