x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zelenski nu va fi un bun preşedinte doar pentru că este un bun actor, susţine Vladimir Putin

Zelenski nu va fi un bun preşedinte doar pentru că este un bun actor, susţine Vladimir Putin

07 Iun 2019   •   21:15
Zelenski nu va fi un bun preşedinte doar pentru că este un bun actor, susţine Vladimir Putin

Noul lider ucrainean Volodimir Zelenski este poate un bun actor, dar rolul său în serialul televizat care l-a făcut celebru nu înseamnă că el are calităţile unui adevărat şef de stat, a declarat vineri Vladimir Putin, citat de AFP.

"Nu cunosc această persoană, sper că ne vom întâlni într-o zi", a afirmat preşedintele rus în cadrul Forumului de la Sankt Petersburg, când a fost întrebat de ce nu l-a felicitat pe noul preşedinte ucrainean pentru alegerea sa.

"Pare să fie un bun specialist în domeniul său. Dar este una să joci un rol şi alta este să fii cineva", a declarat preşedintele rus.

"Pentru a juca, trebuie talent. Dar pentru a conduce afacerile statului, este nevoie de alte calităţi, o anumită experienţă, cunoştinţe, trebuie să vezi problemele şi să găseşti instrumentele pentru a le rezolva", a adăugat el. "Nu spun că nu are aceste calităţi, ele poate există", a conchis liderul de la Kremlin.

Actor de comedie, Volodimir Zelenski a fost ales detaşat preşedinte al Ucrainei în luna aprilie, deşi nu avea nicio experienţă în politică. Serialul televizat "Slujitorul poporului", în care joacă rolul unui profesor ales preşedinte, a contribuit semnificativ la popularitatea sa.

Deşi atunci când a fost ales el a promis să "relanseze" procesul de pace pentru a soluţiona conflictul din estul Ucrainei, declarându-se gata să discute cu Moscova, spre deosebire de predecesorul său Petro Poroşenko, relaţiile dintre Kiev şi Moscova nu dau niciun semn de progres.

Înăsprind tonul vineri, el a promis o ripostă "severă" după ce doi soldaţi ucraineni au fost ucişi şi alţi opt răniţi în noaptea precedentă în estul rebel.

La puţin timp după alegerea lui Zelenski, Putin a semnat mai multe decrete care simplifică acordarea cetăţeniei ruse ucrainenilor, provocând furia Kievului. Vladimir Putin spune că aşteaptă "primele succese în normalizarea relaţiilor ruso-ucrainene" pentru a-l felicita pe Zelenski.

Vineri, el a mai spus că retorica preşedintelui ucrainean privind Rusia este contradictorie. "A spus un lucru în timpul campaniei şi un alt lucru după alegere. Viitorul ne va spune", a afirmat Putin.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: zelenski putin ucraina Rusia