Cazul „George Floyd” în variantă românească: poliția trage în copii

Valul de proteste față de rasism și față de violențele polițienești, pornit de la cazul dramatic al afro-americanului George Floyd, a trecut și în Europa. Manifestațiile au ca suport situații concrete de reprimări abuzive, discriminări rasiale sau mușamalizarea în justiție a folosirii armelor de foc de către forțelor de ordine. Un asemenea caz este și al româncei de etnie romă Andreea Marusia Dumitru, în vârstă de 15 ani, împușcată de poliție în cursul unei acțiuni de reprimare a unei bande de hoți de fier vechi. Istoria dramatică a fost scoasă din uitare după 15 ani, prin sentința CEDO din această primăvară.

Încălcarea dreptului la viață în contextul utilizării armamentului de către poliție și durata mare a anchetei penale au fost temeiurile pe care Curtea de la Strasbourg a luat decizia în cauza „Andreea Marusia Dumitru împotriva României”(9637/16). Hotărârea a fost luată în unanimitate în dezbaterile Curții din 10 martie 2020 și a devenit publică în 31 martie. Judecătorii CEDO au avut probe relevante pentru a pune în balanță susținerile reclamantei cu cele ale Guvernului român.

Evenimentul nefericit care avea să-i marcheze definitiv drumul în viață al adolescentei de 15 ani s-a produs în dimineața de 8 noiembrie 2005. Marusia Dumitru susține că, împreună cu mama ei, în drum spre casă, au trecut prin gara de marfă de la marginea Capitalei. Potrivit versiunii Marusiei, când traversa liniile de cale ferată, a intrat în mijlocul unei acțiuni a poliției, fiind rănită prin împușcare atunci când se afla pe platforma unui vagon. Guvernul susține că agenții de poliție se aflau la fața locului pentru a dispersa un grup de aproximativ 90 de persoane de etnie romă care erau venite la furat fier vechi din trenul de marfă. Mama și fiica se aflau în acel grup de romi. Polițiștii au avertizat grupul să se îndepărteze de vagoanele cu fier vechi. Romii au ripostat, aruncând cu pietre și bucăți de fier în polițiști. Agentul IFC a tras spre grupul agresiv, ca să se apere. Fata a fost lovită de mai multe gloanțe de cauciuc.

Rănita, dusă la spital, intră sub anchetă

Marusia, rănită prin împușcare, este transportată la spital de membrii familiei sale, nu de o salvare a serviciului de urgență sau de polițiști. Este necesară o intervenție chirurgicală; cartușele afectându-i organe interne, i se îndepărtează o parte din ficat. Urmează un tratament de recuperare, fiind necesare alte internări în anii 2006 și 2007. Ancheta poliției a început imediat după incidentul din gara de mărfuri. Secția de Poliție Transporturi face o acuzație împotriva Marusiei Dumitru, ca participantă la furtul de fier vechi. Abia după 7 ani, în 2012, Parchetul infirmă capul de acuzare pentru că nu există elemente care să susțină aprecierea poliției. Nici Marusia nu se lasă.

Citește pe Antena3.ro

Blocaj la negocierile pentru Guvern. Surse: Nu s-au înțeles pe împărțirea ministerelor

La 1 august 2006 face o plângere cu privire la tentativa de omor. Ancheta durează trei ani, procurorii de la Tribunalul București dau NUP, în 4 august 2009, apreciind că polițistul care a tras în Marusia s-a aflat în legitimă apărare. Curtea de Apel București admite contestația reclamantei și dispune, în 28 iunie 2010, redeschiderea anchetei.

După alți patru ani, în 31 iulie 2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dă ordonanță de clasarea plângerii. Procurorii de la Parchetul General au decis că polițistul a folosit arma de foc ca autoapărare, fiind în timpul unei misiuni de restabilire a ordinii publice.

În 25 februarie 2015, Judecătoria București a respins contestația doamnei Dumitru la ordonanță Parchetului. Marusia împlinise 25 de ani și obținuse de la statul român doar un certificat de handicap grav, care îi afecta puterea de muncă.

Sancțiune pentru România

CEDO a decis ca România să-i plătească Andreei Marusia Dumitru 25.000 de euro pentru daune morale și 3.270 de euro pentru cheltuieli de judecată. Reclamanta a fost asistată de M.C. Mandache, directorul ONG-ului Romani CRISS. Agentul guvernului român a fost C. Brumar. Din completul de judecată a făcut parte și Iulia Antoanella Motoc.

„Nimeni nu a vrut să stabilească adevărul”

Cazul Marusiei nu a sensibilizat pe nimeni în România timp de aproape 15 ani. Istoria dramatică a tinerei ajunse infirmă după ce a fost împușcată de poliție intra în uitare dacă nu era adus în atenție de CEDO. Procedural, Curtea a reținut că ancheta a fost deschisă în urma plângerii recalamantei, dar a fost viciată din faza inițială. Examinarea medico-legală a fost făcută doar după trei ani și trei luni de la evenimente și nu a vizat circumstanțele și caracteristicile împușcăturii, deficiențele în administrarea probelor, pierderea unor probe esențiale au afectat caracterul adecvat al anchetei. CEDO a desprins o concluzie drastică: a considerat că „autoritățile nu au încercat cu adevărat să stabilească ceea ce s-a întâmplat exact în timpul intervenției poliției din 8 noiembrie 2005”.

Decizia CEDO are aprecieri de fond asupra legislației românești în privința utilizării armei de către polițist împotriva reclamantei, care a suferit vătămări ce i-au pus viața în pericol. Curtea reamintește că au mai fost relevate, în hotărâri date în anii 2011 și 2013, aspecte privind cadrul legislativ românesc care reglementa utilizarea armelor de foc și a muniției, evidențiind că acesta „nu era suficient pentru a oferi nivelul de protecție a dreptului la viață necesar în societățile democratice contemporane din Europa”. Curtea observă că „legile care reglementează utilizarea armelor și a muniției nu au suferit nicio modificare” și adaugă faptul că „legislația națională nu conține nicio dispoziție care să reglementeze utililizarea armelor de foc în contextul operațiunilor poliției, cu excepția cerinței de somație”.

Un alt aspect important relevat de CEDO privește pregătirea operațiunilor poliției. În cazul concret din gara de mărfuri, situația era de mult timp cunoscută la cel mai înalt nivel al poliției. Furturile aveau loc zilnic în acel loc, iar uneori erau comise de copii. Curtea a considerat că secția de poliție a avut suficient timp pentru a lua măsurile necesare pentru a combate aceste furturi.

Prin urmare, „Curtea consideră că autoritățile române nu au făcut tot posibilul pentru a reduce la minimum utilizarea forței letale și posibilele pierderi de vieți”. În plus, cu excepția procedurii împotriva reclamantei, nu a fost deschisă nicio anchetă în acest caz. Omisiunile atribuite autorităților au determinat judecătorii CEDO să respingă argumentul prezentat de agentul guvernamental C. Brumar, potrivit căruia rănile reclamantei ar fi fost cauzate accidental în timpul reacției de autoapărare a agentului de poliție în cauză. Ca atare, Curtea pentru Apărarea Drepturilor Omului de la Strasbourg a apreciat că „poliția nu a luat suficiente precauții pentru a proteja viața reclamantei, în contextul lipsei unor reglementări clare privind utilizarea armelor de foc de către poliție, precum și deficiențe în pregătirea operațiunilor”.