Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a decis vineri încetarea detaşării la Ministerul Justiţiei a Oanei Schmidt-Hăineală şi a lui Constantin Sima, în urma unei solicitări a procurorului general al României, Augustin Lazăr.
Secţia pentru procurori a luat în discuţie "Nota Direcţiei resurse umane şi organizare privind încetarea detaşării la Ministerul Justiţiei a lui Constantin Sima, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi a Oanei Andrea Schmidt - Hăineală, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău".
Joi, Augustin Lazăr a solicitat CSM încetarea detaşării la Ministerul Justiţiei a procurorilor Oana Schmidt-Hăineală şi Constantin Sima, în contextul anchetei DNA referitoare la elaborarea actelor normative privind modificarea Codurilor penale şi graţierea.
În 16 ianuarie, Oana Schmidt - Hăineală şi Constantin Sima au fost numiţi secretari de stat în Ministerul Justiţiei.
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, pe 5 ianuarie, detaşarea în MJ a procurorului Oana Schmidt-Hăineală de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, începând cu data de 7 ianuarie, pentru o perioadă de trei ani. De asemenea, Secţia a hotărât detaşarea în MJ a procurorului Constantin Sima de la Parchetul General, pe o perioadă de trei ani, începând cu 11 ianuarie.
Direcţia Naţională Anticorupţie a informat joi că s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte în legătură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative, iar în prezent se efectuează acte procedurale.
Ministerul Justiţiei primise miercuri o solicitare din partea DNA de a transmite, în original, toate înscrisurile care au legătură cu elaborarea şi emiterea celor două acte normative care modifică legislaţia penală.
Sursă: Agerpres