x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cum l-a grațiat „Ciuma roșie” pe tatăl lui Vlad Voiculescu

Cum l-a grațiat „Ciuma roșie” pe tatăl lui Vlad Voiculescu

de Carmina Pricopie    |    23 Apr 2021   •   07:20
Cum l-a grațiat „Ciuma roșie” pe tatăl lui Vlad Voiculescu
Sursa foto: Lucian Alecu

În 1999, Vasile Voiculescu Iulian produce un grav accident de circulaţie. Din cauza unei decizii greşite, luate într-o clipită, tatăl proaspătului ministru demis de la Sănătate ia viaţa unei tinere şi o răneşte grav pe alta. 4 ani mai târziu, fostul colaborator al Securităţii este condamnat definitiv la 3 ani de închisoare. Nu face nicio zi de puşcărie, pentru că instanţa constată că i se aplică legea penală mai favorabilă, adică o lege de graţiere dată în anul 2002, în timpul preşedintelui Ion Iliescu şi semnată de Valer Dorneanu şi Alexandru Athanasiu, preşedinţi ai celor două Camere ale Parlamentului de la acea vreme. Legea nu îi şterge şi obligaţiile civile, pe care Tribunalul Braşov l-a obligat în 2003 să le achite victimelor. Surpriza vine însă la 20 de ani de la producerea accidentului. În 2019, înainte de căderea Guvernului PSD, tatăl lui Vlad Voiculescu începe demersurile pentru a-şi şterge cazierul. Depune două cereri de reabilitare judecătorească la două instanţe diferite. Deşi, pe 7 octombrie, Judecătoria Pucioasa îi respinge cererea, deoarece nu a făcut dovada achitării despăgubirilor către victime, la 10 zile distanţă, Judecătoria Braşov îi acceptă aceeaşi solicitare. Fără a se menţiona ceva despre aceleaşi despăgubiri, instanţa de la Braşov îl reabilitează şi îi şterge cazierul. Victima care a supravieţuit accidentului ne-a declarat că nu a văzut un leu în 22 de ani de la tatăl fostului ministru de la Sănătate.

27 ianuarie 1999. Ziua accidentului

Era ora 15.00. Tatăl lui Vlad Voiculescu conducea un Tico. Nu era singur în maşină, ci alături de o tânără, despre care ulterior a declarat că o luase la ocazie. Maşina în care se af lau cei doi circula pe DN1, mergând dinspre Ghimbav spre Braşov. „În spatele maşinii Tico, dar nu în apropierea lui, circula autoturismul marca Oltcit, dinspre localitatea Ghimbav spre municipiul Braşov (pe acelaşi sens de mers cu maşina condusă de inculpat), pe banda a doua sensului de mers, autoturism condus de partea vătămată. La un moment dat, inculpatul, care se îndrepta spre municipiul Braşov, a trecut de Metro Braşov, moment în care s-a hotărât să întoarcă maşina pentru a intra în Metro în vederea efectuării unor cumpărături. În realizarea acestei intenţii, inculpatul a oprit autoturismul pe partea dreaptă a carosabilului pe sensul de mers înspre Braşov, de unde dorea să efectueze manevra de întoarcere prin viraj stânga şi pătrundere pe sensul opus înspre localitatea Ghimbav, sens în care a semnalizat această intenţie. În acele momente, pe acelaşi sens de mers cu inculpatul care staţiona, pe banda a doua, circula maşina Oltcit condusă de partea vătămată, persoana care a văzut maşina Tico staţionată pe dreapta, în afara părţii carosabile, cu semnalizarea stânga în funcţiune. (...) La apropierea Oltcitului de Tico, acesta din urmă a efectuat manevra de întoarcere în mod brusc, apărând în faţa maşinii Oltcit, moment în care conducătoarea auto a încercat să evite coliziunea, virând spre stânga, dar manevra de evitare nu a fost posibilă astfel că între cele două autoturisme s-a produs coliziunea”, se arată în rechizitoriul întocmit în anul 2000 de către procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov. Potrivit experţilor menţionaţi în actul de trimitere în judecată, cele două maşini s-au ciocnit puternic de două ori. Maşina condusă de tatăl lui Vlad Voiculescu s-a răsturnat, iar Oltcitul a fost proiectat la câţiva metri de şosea, pe linia de cale ferată. Martorii care au trecut prin zonă i-au scos din maşină pe Vasile Voiculescu Iulian şi pe pasagera din dreapta, o tânără despre care tatăl fostului demnitar a declarat la proces că o luase la ocazie.

20 iunie 2000. Vasile Voiculescu este trimis în judecată pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă

Şoferiţa celeilalte maşini a fost şi ea grav rănită. Şi ea, dar şi pasagera din autoturismul condus de tatăl lui Vlad Voiculescu ajung în stare gravă la spital pe 27 ianuarie 1999. La scurt timp de la internare, tânăra care era în maşina tatălui fostului demnitar moare. Cealaltă victimă stă internată aproape o lună, cu răni grave la faţă şi la cap, pentru care medicul legist a constatat că necesită pentru vindecare 28-30 de zile de îngrijiri medicale (n.r. zilele de îngrijiri medicale calculate de un medic legist cuantifică gravitatea faptei şi nu numărul efectiv de zile de spitalizare). Cu o victimă moartă şi cu o alta în stare gravă, tatăl lui Vlad Voiculescu a fost trimis în judecată la un an şi jumătate de la producerea accidentului, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

28 februarie 2003. Vasile Voiculescu Iulian – prima condamnare: 2 ani

După aproape 3 ani de proces la instanţa de fond, Vasile Voiculescu Vlad este condamnat de către magistraţi ai Judecătoriei Braşov la 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Instanţa îi dă şi un termen de încercare de 4 ani. Mama fetei decedate se constituie parte civilă, la fel şi şoferiţa celeilalte maşini. Judecătorul îl obligă astfel la plata unor daune către părţile civile: ”În baza art. 346 al.1 Cod pr. Penală, rap. La art.14 Cod pr. Penală şi art. 998, Cod civil, obligă inculpatul să plătească părţii civile XX suma de 50.000.000 lei (n.r. lei vechi) despăgubiri civile, reprezentând 15.000.000 lei (n.r. lei vechi) daune materiale şi 35.000.000 lei (n.r. lei vechi) daune morale, iar părţii civile YY suma de 20.000.000 lei (n.r. lei vechi) despăgubiri civile, reprezentând 5.000.000 lei (n.r. lei vechi) daune materiale şi 15.000.000 lei (n.r. lei vechi) daune morale. (...) Obligă inculpatul să plătească părţii civile C.A.S. Braşov suma de 375.249 lei (n.r. lei vechi), reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate victimelor. În baza art. 191al.1 Cod pr. Penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 3.000.000 lei (n.r. lei vechi) cheltuieli judiciare avansate de către acesta”. (SURSA: MOTIVAREA JUDECĂTORIEI BRAŞOV ÎN DOSARUL 1498-2000)

24 iunie 2003. Tribunalul Braşov îl condamnă definitiv pe Vasile Iulian Voiculescu la 3 ani de închisoare. Parlamentul îl graţiază

După 3 ani de procese, o excepţie de neconstituţionalitate ridicată de inculpat şi judecată în 2001 la Curtea Constituţională, după mai multe expertize cerute tot de către inculpat, instanţa de apel judecă repede dosarul: în 4 luni. Tribunalul Braşov s-a pronunţat pe 24 iunie 2003. „Prin decizia penală nr. 546/A din data de 24.06.2003 a Tribunalului Braşov s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov și s-a desființat în parte sentința nr. 489/28.02.2003, în sensul că a fost descontopită pedeapsa de rezultantă de 2 ani închisoare, s-au majorat pedepsele aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 178 alin. 2 și art. 184 alin. 1, 3 Cod penal de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare, respectiv de la 3 luni închisoare la 6 luni închisoare. În baza art. 1 din legea 543/2002 s-a dispus grațierea pedepselor aplicate inculpatului. S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 81,82 C. pen. Au fost menținute restul dispozițiilor.” (SURSA: MOTIVAREA DECIZIEI DE RESPINGERE A REABILITĂRII/ JUDECĂTORIA PUCIOASA) Cu alte cuvinte, magistraţii care au judecat apelul îi majorează inculpatului pedeapsa de la 2 ani la 3 ani, constată că îi e favorabilă legea graţierii, o aplică. Astfel i se graţiază pedeapsa, Vasile Voiculescu Iulian beneficiind de efectele legii 543/2002, o lege adoptată de Parlamentul României, semnată la acea vreme de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valer Dorneanu, şi preşedintele Senatului, Alexandru Athanasiu. Preşedintele României era în 2002 Ion Iliescu. Dar, în 2003, la condamnarea definitivă a lui Voiculescu, magistraţii păstrează celelalte dispoziţii de la instanţa de fond, şi anume plata despăgubirilor şi a cheltuielilor judiciare.

7 octombrie 2019. Judecătoria Pucioasa nu-l reabilitează pe Vasile Voiculescu Iulian

În aprilie 2019, tatăl fostului ministru de la Sănătate face la Judecătoria Pucioasa cerere de reabilitare judecătorească. Pe 7 octombrie, instanţa îi respinge, motivând că nu a făcut dovada achitării daunelor la care a fost obligat de instanţă. „În ceea ce privește cea de-a doua condiție prevăzută de art. 168 lit. b C. pen, instanța reține că petentul a achitat cheltuielile de judecată la care a fost obligat conform chitanțelor nr. xxxxxxxxxxx/12.04.2019 și xxxxxxxxxxx/12.04.2019 (filele 5-6 ds), însă nu a făcut dovada achitării despăgubirilor civile către părțile civile P______ P_________, P______ C______ și CAS Braşov și nici a faptului că nu a avut posibilitatea să le achite sau că acestea au renunțat la despăgubiri, deși petentul a fost citat cu această mențiune”, se arată în motivarea respingerii cererii de reabilitare pronunţate de Judecătoria Pucioasa. În aceeaşi motivare, judecătorii fac trimitere directă la articolul de lege privind condiţiile reabilitării judecătoreşti „În temeiul art. 530 alin. 2 Cod procedură penală respinge cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul V_____ Voic______ I_____, domiciliat în com. Brănești, _________________, jud. Dâmbovița”. Potrivit alin. 2 al articolului 530 „Reabilitarea judecătorească se dispune în cazurile și condițiile prevăzute la art. 166 și 168 din Codul penal”. Iar articolul 168 din Codul Penal este explicit: „Condiţiile reabilitării judecătoreşti Cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întruneşte următoarele condiţii: a) nu a săvârşit o altă infracţiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166; b) a achitat integral cheltuielile de judecată şi şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedeşte că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunţat la despăgubiri.” Cu alte cuvinte, judecătorul a constatat că la 20 de ani de la producerea accidentului, tatăl fostului demnitar nu achitase daunele, nici măcar despăgubirile către spital.

17 octombrie 2019. Vasile Voiculescu Iulian este „curăţat” de Judecătoria Braşov. Daunele s-au evaporat

La 4 luni de la depunerea cererii de reabilitare la Judecătoria Pucioasa, tatăl lui Vlad Voiculescu depune aceeaşi cerere la Judecătoria Braşov. La 10 zile de la pronunţarea instanţei dâmboviţene, Judecătoria Braşov se pronunţă favorabil. Deşi fix acelaşi lucru judecase cu 10 zile în urmă o instanţă cu acelaşi rang. Iar o nouă cerere putea fi judecată doar după un an. Mai mult, Voiculescu nu face contestaţie la Judecătoria Pucioasa aşa cum ar fi putut. „Față de aceste considerente constată intervenită reabilitarea de drept a petentului V_____ Voic______ I_____ de sub consecințele sentinței penale nr. 489/28.02.2003 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosar nr. 1498/2000, definitivă prin decizia penală nr. 546/A/24.06.2003 a Tribunalului B_____ pronunțată în dosarul nr. 1132/2003. În baza art. 528 alin. 1 Cod procedură penală, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri autoritatea care ține evidența cazierului judiciar va șterge din oficiu mențiunile privind pedeapsa aplicată condamnatului V_____ Voic______ I_____”, se arată în motivarea deciziei de admitere a reabilitării judecătoreşti pronunţate de Judecătoria Braşov pe 17 octombrie 2019. Se vede clar că în cuprinsul motivării, magistraţii uită de achitarea daunelor, condiţie obligatorie pentru reabilitare şi ştergerea cazierului

×