x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Furt de proporții pe Aeroportul Henry Coandă. Angajații au sustras produse de lux în valoare de 800.000 de euro

Furt de proporții pe Aeroportul Henry Coandă. Angajații au sustras produse de lux în valoare de 800.000 de euro

18 Iun 2020   •   11:16
Furt de proporții pe Aeroportul Henry Coandă. Angajații au sustras produse de lux în valoare de 800.000 de euro
Sursa foto: observator.tv

Angajați ai Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) şi dnata Catering SRL România, precum şi ai altor societăţi comerciale de pe platforma aeroportuară Henri Coandă se află în custodia poliției.

"Autorităţile au admis că dnata Catering SRL, CN Aeroporturi Bucureşti şi partenerii lor de afaceri au respectat toate reglementările şi nu sunt responsabile pentru activităţile în care sunt implicati angajaţii în cauză. Totodată, dnata, CN Aeroporturi Bucureşti şi partenerii lor se delimitează de acţiunile întreprinse la nivel personal, de către acei angajaţi care nu au respectat prevederile legale. Nu putem comenta procedurile legale în curs şi investigaţiile autorităţilor. CNAB, dnata Caterng SRL şi partenerii lor de afaceri sunt angajaţi în practici etice de afaceri şi operează în conformitate cu toate legile, reglementările şi standardele industriei. Liniile noastre directoare stricte fac ca regulile să fie clare pentru fiecare angajat. Cooperăm pe deplin cu autorităţile în această anchetă", se arată într-un comunicat al CNAB .

Circa 200 de poliţişti execută, în această dimineață, 28 de mandate de percheziţie, în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Prahova, într-un dosar instrumentat de Serviciul de Poliţie Transporturi Aeriene Henri Coandă din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, sub coordonarea Parchetului Militar Bucureşti, sub acuzții furt, complicitate la furt, tăinuire şi delapidare, potrivit Poliţiei Capitalei.

De la sfârșitul anului 2019 şi până în prezent, mai multe persoane ar fi sustras produse de lux - ceasuri, bijuterii, produse de marochinărie, produse cosmetice şi băuturi din containerele ce se descărcau de la bordul avioanelor, cu produse destinate comercializării strict în acest spaţiu.

Prejudiciul este estimat la circa 800.000 de euro.

Audierile vor avea loc la sediul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti.

Acţiunea beneficiază de sprijinul Direcţiei Poliţiei Transporturi, Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Serviciului Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi al Serviciilor Acţiuni Speciale şi Serviciilor Criminalistice din Bucureşti şi judeţele limitrofe.

×