x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Gorghiu, despre lipsa magistraților care să investigheze alți magistrați: „Schimbăm procedura”

Gorghiu, despre lipsa magistraților care să investigheze alți magistrați: „Schimbăm procedura”

de Redacția Jurnalul    |    07 Feb 2024   •   17:15
Gorghiu, despre lipsa magistraților care să investigheze alți magistrați: „Schimbăm procedura”
Sursa foto: Lucian Alecu

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat, miercuri, că va fi făcută o modificare legislativă care va fi pusă curând în transparență decizională, pentru ocuparea unor posturi de magistrați la Parchetul General, care să poată investiga alți magistrați.

După ce procurorul general s-a plâns că are doar 3 magistrați care pot investiga alți magistrați și ar avea nevoie de vreo 14, Alina Gorghiu a fost întrebată de jurnaliști cum poate veni Ministerul Justiției în sprijinul Parchetului General.

„Subiectul fostei Secții de Investigare a Infracțiunilor în Justiție (SIIJ) a fost o preocupare constantă o dată pentru că în raportul pe Justiție avem această temă urmărită atent de colegii de la Comisia Europeană, iar în al doilea rând pentru că a fost un subiect care a născut controverse în societatea românească. După modificările legislative din Parlament la Legile Justiției s-a găsit această formulă, însă resursele de personal nu acoperă schema pe care o avem prevăzută pentru investigarea acestor dosare. Dacă nu mă înșel, la momentul acesta sunt vreo 49 de locuri ocupate din 60. Vorbesc de toată schema. Am discutat și la nivel de Parchet General, am discutat și cu colegii din grupul de management strategic, adică președinta Înaltei Curți, președinta CSM și am ajuns la concluzia că vom face o modificare legislativă pe care foarte curând o vom pune în transparență decizională, un proiect care să ajute practic ocuparea acelor locuri la propunerea procurorului general, cu avizul CSM”, a spus Gorghiu.

Potrivit ministrului Justiției, procedura va fi schimbată astfel încât să se înlesnească ocuparea acelor locuri.

Gorghiu a precizat însă că, statistic, mare parte din dosarele aflate la Parchetul General pe această tematică s-au soluționat.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Alina Gorghiu magistrati