x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Groapa cu secrete din magistratură, imposibil de astupat

Groapa cu secrete din magistratură, imposibil de astupat

de Dan Constantin    |    07 Ian 2021   •   08:47
Groapa cu secrete din magistratură, imposibil de astupat

Secretele murdare ale celebrei arhive SIPA sunt greu de îngropat. După mai multe tentative de distrugere a acestei biblioteci cu mizerii, care are adunate piese folosite cu cinism pentru șantajul unor magistrați sau persoane care au intrat în malaxorul justiției în perioada mai multor decenii, apare o nouă încercare, a treia, de a pune batista pe țambal. Un proiect de act normativ pus în dezbatere publicat de Ministerul Justiției are titlul „Lege pentru instituirea unor măsuri referitoare la arhiva fostei Direcții Generale de Protecție și Anticorupție din subordinea MJ și arhiva fostei Direcții Generale a Penitenciarelor”.

 

Cătălin Predoiu, în ultimele ore de mandat la Ministerul Justiției, a decis, pe 23 decembrie 2020, avansarea spre dezbaterea publică a  Proiectului de lege pentru desființarea în fapt a arhivei SIPA (DGPA). Este a treia tentativă, după alte două încercări eșuate de a dizolva, acțiune pornită în urmă cu 15 ani. „Noua ediție” menționează sec câteva elemente din istoria arhivei care a produs ciclic scandaluri pe scena politică. Nu sunt evidențiate și momentele sau cauzele care au clătinat scaune de miniștri, dar au asigurat și „bastoane de mareșal” sergenților care au pătruns în latrina denunțurilor și a secretelor din dosarele arhivei păstrate acum la Administrația Națională a Penitenciarelor. Aflăm astfel din motivarea  emiterii actului normativ că în februarie 2006 potrivit HG 127/2006, în termen de 90 de zile de la data intrării sale în vigoare, DGPA (fost SIPA)- care funcționa ca un serviciu secret, se desființa și, în acest termen, o comisie specială urma să inventarieze și să preia arhivele pe care să le predea, conform avizului CSAT, către Arhivele Naționale și către instituțiile din sistemul de apărare, siguranță națională și ordine publică. Adică se mutau secretele de la Justiție la alte servicii secrete. Artizana mișcării era Monica Macovei, care și-a pierdut postul prin moțiunea simplă a Parlamentului.

 

PRIMA ÎNGROPARE 

Pentru că nu s-au îndeplinit la timp sarcinile din HG 127/2006, se prorogă termenele, dar, după expirări succesive, guvernul „uită” să mai dea noi termene pentru predarea arhivei. Ea intră la păstrare la Direcția Penitenciarelor, condusă de Marius Iacob, cel care va deveni mâna dreaptă a Codruței Kovesi în DNA. După un deceniu, timp în care câțiva miniștri - Predoiu, Chiuariu, Prună - trec prin noi scandaluri legate de arhivă, din care apăreau public secrete „scurse” pe surse, se impune o nouă tentativă de închidere a subiectului intrat în vid legislativ.

 

Tentativa lui Tudorel Toader

Întrucât arhiva fostei DGPA se afla sigilată și fără posibilitatea de a fi inventariată sau consultată în lipsa unui temei legal distinct, a fost adoptată HG nr. 410/2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 429 din 9 iunie 2017, care prevedea „înființarea Comisiei pentru inventarierea și predarea documentelor din arhiva fostei DGPA”. Comisia avea ca atribuții „inventarierea cu celeritate a documentelor și predarea lor, potrivit specificului acestora, instituțiilor competente”. Tudorel Toader a fost scos din postul de ministru după ce PSD l-a amenințat cu retragerea sprijinului politic și toată tevatura legată de arhiva SIPA a fost uitată. HG nr. 410/2017 prevedea un termen de cel mult 3 ani pentru finalizarea activităților prin care era învestită Comisia, termen care s-a împlinit pe 9 iunie 2020. S-au perindat mai multe guverne, dar actul normativ propus de Cătălin Predoiu arată că „pe 9 iunie 2020, situația arhivei fostei DGPA a devenit similară celei anterioare emiterii HG 410/2017, în absența finalizării activității Comisiei și fără ca arhiva să fi fost inventariată în integralitatea ei și predată vreunei instituții în vederea păstrării, potrivit legii.”

 

COMISIA DE ANCHETĂ, IGNORATĂ DE Parchetul General

O comisie de anchetă a Parlamentului a avut mandat să investigheze în 2017 aspectele ce țin de desființarea DGPA. Existau suficiente dovezi că arhiva serviciului autonom de informații al ministrului Justiției a fost folosită cu încălcarea normelor de securitate. Cele mai multe fapte grave o vizau pe Monica Macovei, care a pătruns în noaptea de 20 ianuarie 2005 în arhivă, împreună cu Tapalagă Dan, consilierul ei. Atunci au fost extrase fără drept documente. Comisia a audiat peste 57 de persoane. Ingrid Mocanu, fost director în MJ, a spus că s-ar fi multiplicat 3.000 de documente. Vasilică Danileț a negat că din arhivă s-ar fi multiplicat și sustras documente. Raportul Comisiei parlamentare de anchetă a fost depus la Parchetul General în 2018, dar nu există vreun semn că procurorii investighează faptele sesizate.

 

 Punct și de la capăt, cu două comisii

Noua lege, dacă va trece de Parlament, vrea să îngroape sub o formă subtilă problemele, nu puține, care au făcut din arhiva SIPA un ocean în care au pescuit informații cei care au intrat mai mult sau mai puțin autorizat în magma de secrete stoarse din pușcării sau din dosarele de cadre ale magistraților. Dintr-un condei, răspunderea pentru pătrunderea în arhivă a zeci de persoane este ștearsă cu buretele,  deoarece, „de-a lungul timpului, informații din această arhivă au fost solicitate, în mod sporadic, atât în interes istoric, cât și judiciar, fără a exista o abordare unitară, fermă, de organizare a acesteia”.

 Mai mult, se dau formulări imprecise privind soarta documentelor care au fost depuse în arhivă în perioada 1990-2006, până la desființarea DGPA. Se insistă pe interesul istoric al arhivelor respective, deși scandalurile s-au produs pentru informațiile manipulate care vizau persoane în activitate din sistemul juridic. Legea pleacă de la premisa că „majoritatea documentelor din arhiva fostei DGP este alcătuită din documente emise în timpul regimului comunist și care, implicit, vizau închisorile comuniste”. Noutatea legii ar fi că sunt propuse două comisii: una pentru inventarierea și predarea documentelor din arhiva fostei SIPA/DGPA și alta pentru documente din arhiva  fostei DGP. După ce a fost periată timp de 30 de ani de cei interesați să o exploateze informativ, arhiva va fi trimisă, conform noului proiect de lege, pentru păstrare, către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Instituție al cărei statut este și el în mișcare.

Cei care s-au plimbat prin arhiva SIPA și au știut să tacă sau să spună cui trebuie ce au văzut și-au asigurat cariere solide în sistemul de justiție și în politică.

Monica Macovei a intrat noaptea, ca hoții, pe 20 ianuarie 2005, în arhiva SIPA și a plecat cu un dosar

×
Subiecte în articol: arhiva sipa