x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Inspecţia Judiciară efectuează un control la DNA

Inspecţia Judiciară efectuează un control la DNA

16 Apr 2018   •   12:17
Inspecţia Judiciară efectuează un control la DNA

O echipă de la Inspecţia Judiciară efectuează, în perioada 16 - 20 aprilie, un control dispus la Structura centrală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru remedierea unor deficienţe.

 

Potrivit unui comunicat oficial, controlul vizează cauzele mai vechi de un an de la data primei sesizări, dosarele repartizate spre soluţionare procurorilor Doru Florin Ţuluş şi Mihaiela Moraru Iorga şi comunicările procedurale pentru anul 2016 în cazul soluţiilor de clasare dispuse prin ordonanţă şi rechizitoriu, în privinţa respectării prevederilor articolului 145 din Cpp.

Pe de altă parte, potrivit Inspecţiei Judiciare, în cadrul controlului precedent, din cauza refuzului constant de a fi prezentate, spre verificare, dosarele repartizate spre soluţionare procurorului DNA Mihaela Moraru Iorga, revocat din funcţie, nu s-a putut verifica ritmicitatea administrării probelor în aceste cauze.

"În ceea ce priveşte dosarele repartizate spre soluţionare procurorului Doru Florin Ţuluş, şi acesta revocat din funcţie, deoarece procurorii cărora le-au fost repartizate dosarele nu au avut timpul necesar de a le studia, verificarea cauzelor s-a făcut doar pe fişe transmise inspectorilor judiciari, ceea ce nu constituie o verificare reală în cadrul unui control managerial", precizează sursa citată.

Verificările asupra comunicărilor procedurale pentru anul 2016 în cazul soluţiilor de clasare dispuse prin ordonanţă şi rechizitoriu vin după ce, în urma ultimului control, s-a constatat că, din cauza neprezentării situaţiei referitoare la aceste aspecte, nu a putut fi verificată comunicarea către toţi subiecţii măsurilor de supraveghere tehnică. Inspectorilor judiciari le-a fost prezentată doar situaţia soluţiilor de clasare dispuse prin ordonanţă, nu şi a celor dispuse prin rechizitoriu, mai menţionează IJ. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ij inspectie judiciara control dna