Agentia Nationala de Integritate a difuzat recent un comunicat in care mentioneaza faptul ca Daniela Drugus, director general administrativ al Universitatii de Medicina si Farmacie Gr.T.Popa din Iasi, nu poate justifica 523.462 de lei, echivalentul a aproximativ 143.000 de euro. ANI arata ca, urmare a acestui fapt, a fost sesizata Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curtii de Apel Iasi, in vederea inceperii actiunii de control cu privire la modificarile patrimoniale intervenite si veniturile realizate de catre Daniela Drugus, in cursul anului 2008. Imediat, Drugus si-a facut si ea cunoscuta pozitia, pentru a se apara. “In cursul diminetii de astazi, 4.02, am refacut calculele de venituri si cheltuieli din declaratiile de avere, iar rezultatul arata ca nu exista nicio diferenta, cu atat mai putin o diferenta de amploarea celei reclamate de ANI. Am convingerea ca aritmetica functioneaza la fel pentru toti, motiv pentru care am toata increderea ca aceasta problema va fi transata definitiv in justitie”, a spus Drugus. Directorul general Administrativ al UMF Iasi a povestit cum a inceput totul, cum a ajuns in atentia ANI si a adus noi informatii in apararea sa. “In data de 7 februarie 2012, prin adresa nr. 7058/07.02.2012, ANI mi-a adus la cunostinta demararea procedurii de verificare. Fara a exista obligatia legala la acel moment, din proprie initiativa, am inaintat catre ANI documentele justificative privind veniturile si cheltuielile pe care le-am efectuat in perioada 2006 – 2010. 2. In 2 februarie 2015, ANI mi-a solicitat un punct de vedere (adresa nr. 4253/G/II/02.02.2015), pe care l-am depus personal la sediul ANI pe 25 februarie 2015 (document nr. 8132/G/II din 25.02.2015), prilej cu care mi-am exprimat disponibilitatea de a furniza orice alte clarificari si documente pe care Agentia Nationala de Integritate le-ar considera relevante. Pina la acest moment nu mi-au fost solicitate si alte documente sau clarificari suplimentare. Din acel moment intre mine si ANI nu a mai existat nicio corespondenta pana astazi, 4 februarie, cand Agentia a remis comunicatul prin care anunta sesizarea Curtii de Apel Iasi. Mentionez ca pe durata exercitarii functiei de director general administrativ al Universitatii de Medicina si Farmacie “Grigore T. Popa” Iasi am depus anual, la angajator, toate declaratiile de avere si interese, iar Universitatea a transmis, conform legii, toate aceste documente Agentiei Nationale. Consider nefiresc sa aflu din presa despre decizia Agentiei Nationale de Integritate, in conditiile in care am demonstrat o maxima disponibilitate in clarificarea acestui subiect”, a mentionat intr-un comunicat Daniela Drugus.