x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, chemat la DNA. Este suspect de abuz de serviciu

Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, chemat la DNA. Este suspect de abuz de serviciu

de Vali Deaconescu    |    10 Mar 2023   •   13:18
Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, chemat la DNA. Este suspect de abuz de serviciu
Sursa foto: Hepta

Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, a fost convocat, vineri, la sediul DNA Timișoara.

Fostul edil este suspect într-un dosar alături de alți foști subordonați – arhitectul-șef Sorin Ciurariu – acum în aceeași funcție la Primăria Arad, Simona Drăgoi – atunci secretar general interimar al primăriei, Gabriela Borcsi – atunci șef Serviciu Autorizări și Certificări în cadrul Direcției Generale de Urbanism și Lucreția Croitoru – consilier la Urbanism în 2018 și de un arhitect. Cei din administrație au eliberat o autorizație de construire pentru o construcție de pe strada Muncitorilor din cartierul Fratelia, care dintr-un „duplex cu două unități locative și două SAD-uri” s-a transformat treptat într-o clădire cu opt apartamente.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

ROBU NICOLAE, la data faptei primar al municipiului Timișoara,
CIURARIU EMILIAN-SORIN, la data faptei arhitect – șef al municipiului Timișoara,
BORCSI GABRIELA-VIOLETA, la data faptei șef serviciu în cadrul Direcției Generale de Urbanism și Dezvoltare Urbană,
CROITORU LUCREȚIA, la data faptei consilier în cadrul Direcției Generale de Urbanism și Dezvoltare Urbană,

pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2018, cu încălcarea prevederilor legale, suspecții Robu Nicolae, Ciurariu Emilian-Sorin, Borcsi Gabriela-Violeta și Croitoru Lucreția, în calitățile menționate mai sus, împreună cu alți funcționari din cadrul primăriei municipiului Timișoara, ar fi emis o autorizație de construire a unui imobil cu nerespectarea condițiilor stipulate în certificatul de urbanism.
Prin emiterea acelei autorizații ar fi fost creat un prejudiciu persoanelor vătămate din dosar, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit beneficiarilor imobilului vizat de autorizația de construire.

Suspecților Robu Nicolae, Ciurariu Emilian-Sorin, Croitoru Lucreția și Borcsi Gabriela-Violeta li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, potrivit unuio comunicat de presă emis de DNA.
 

×
Subiecte în articol: abuz de serviciu Nicolae Robu