Lovitură pentru justiţia din România. Curtea Europeană de Justiție atacă „marea prescripție” din România. „Sunt contrare dreptului european”

CJUE afirmă că nu este admisibil ca indivizii dovediți că au furat să scape cu ajutorul prescripției și că judecătorii români pot să ignore decizia CCR privind prescripția fără să se teamă că vor fi sanctionați disciplinar.

Instanța a analizat chestiunea aplicării deciziei CCR pe tema prescripţiei ca lege mai favorabilă în procesele de corupție, un „mecanism” prin care în ultimul an mulți inculpați VIP au scăpat de răspunderea penală a faptelor comise.

Peste 5.000 de decizii de încetare a proceselor penale ca urmare a intervenției prescripţiei date de instanțele din România după hotărârea CCR din 26 mai 2022 contravin dreptului european a hotărât astăzi Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). 

„In temeiul principiului suprematiei dreptului Uniunii, o decizie pronuntata cu titlu preliminar de Curte este obligatorie pentru instanta nationala in ceea ce priveste interpretarea dreptului Uniunii pentru solutionarea litigiului particular. In consecinta, aceasta instanta nu poate fi impiedicata sa dea, imediat, dreptului Uniunii o aplicare conforma cu decizia sau cu jurisprudenta Curtii, inlaturand la nevoie o jurisprudenta nationala care constituie un obstacol in calea deplinei eficacitati a acestui drept. Un astfel de comportament al judecatorului national nu poate fi calificat nici drept abatere disciplinara”, subliniaza CJUE.

„O asemenea repunere în discuție ar avea astfel drept consecință agravarea riscului sistemic de impunitate pentru infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii care decurge din simpla lipsă a unor cauze de întrerupere a prescripției timp de aproape patru ani în România”, subliniază CJUE, potrivit portalului Juridice.ro.

Argumentele Curţii Europene împotriva „marii prescripții” din România

Iată cum au motivat judecătorii CJUE decizia cu privire la faptul că nerespectarea obligației de a prevedea sancțiuni penale efective în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii încalcă dreptul Uniunii:

• Dreptul Uniunii impune statelor membre să combată frauda și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri disuasive și efective. Ca atare, Curtea arată că aceste state trebuie să se asigure că normele privind prescripția prevăzute de dreptul național permit o reprimare efectivă a infracțiunilor legate de astfel de fraude.
• Or, soluțiile jurisprudențiale adoptate în România, din care rezultă că, timp de aproape patru ani, dreptul român nu a prevăzut nicio cauză de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, ar genera un risc sistemic de impunitate pentru infracțiunile în discuție care nu este compatibil cu cerințele dreptului Uniunii.
• Acest risc este accentuat de o eventuală aplicare retroactivă a acestei lipse de cauze de întrerupere unei perioade anterioare, în temeiul principiului legii penale mai favorabile (lex mitior).
• Obligațiile instanțelor naționale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii și necesara protecție a drepturilor fundamentale Curtea amintește că instanțele naționale trebuie să lase neaplicate reglementarea și jurisprudența naționale în cazul în care acestea conduc la prescrierea răspunderii penale într-un număr atât de mare de cazuri de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, încât rezultă de aici un risc sistemic de impunitate a unor astfel de infracțiuni.
• Cu toate acestea, o asemenea obligație poate să contravină drepturilor fundamentale.
• În această privință, Curtea consideră că, atunci când o instanță a unui stat membru este chemată să controleze conformitatea cu drepturile fundamentale a unei dispoziții sau a unei măsuri naționale care, într-o situație în care acțiunea statelor membre nu este în întregime determinată de dreptul Uniunii, pune în aplicare acest drept, autoritățile și instanțele naționale sunt libere să aplice standarde naționale de protecție a acestor drepturi, cu condiția ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecție prevăzut de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și nici supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii.
• Aplicând această jurisprudență în speță, Curtea distinge principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum a fost aplicat și interpretat în jurisprudența națională în discuție, de principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior).
• În măsura în care această jurisprudență se întemeiază pe principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, Curtea, după ce a subliniat importanța acestui principiu atât în ordinea juridică a Uniunii, cât și în ordinile juridice naționale, concluzionează că instanțele naționale, prin derogare de la obligația lor de a asigura efectul deplin al dreptului Uniunii, nu sunt ținute să lase neaplicată această jurisprudență.
• În schimb, instanțele naționale nu sunt autorizate să aplice un standard național de protecție privind principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) în împrejurări precum cele aflate la originea prezentei proceduri preliminare.
• În această privință, Curtea subliniază că, ținând seama de necesara punere în balanță a acestui standard, pe de o parte, și a cerințelor dreptului Uniunii, pe de altă parte, instanțele naționale nu pot repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale aferentă unor acte de procedură intervenite anterior invalidării dispozițiilor naționale pertinente.
• O asemenea repunere în discuție ar avea astfel drept consecință agravarea riscului sistemic de impunitate pentru infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii care decurge din simpla lipsă a unor cauze de întrerupere a prescripției timp de aproape patru ani în România.

În temeiul principiului supremației dreptului Uniunii, o decizie pronunțată cu titlu preliminar de Curte este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea dreptului Uniunii pentru soluționarea litigiului particular.

Citește pe Antena3.ro

Un pescar din Norvegia a prins din greșeală un submarin american: „L-a târât trei kilometri”

În consecință, această instanță nu poate fi împiedicată să dea, imediat, dreptului Uniunii o aplicare conformă cu decizia sau cu jurisprudența Curții, înlăturând la nevoie o jurisprudență națională care constituie un obstacol în calea deplinei eficacități a acestui drept. Un astfel de comportament al judecătorului național nu poate fi calificat nici drept abatere disciplinară.

Potrivit site-ului ReJust – portalul de jurisprudență al CSM – în ultimul an, de la data emiterii deciziei CCR la zi, un număr de 5.512 de procese penale au fost închise pe rolul instanțelor, urmare a constatării împlinirii termenului de prescripție.