Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, a reușit să câștige definitiv procesul prin care RA-APPS i-a cerut despăgubiri în valoare de peste 20.000 de lei. Regia a acționat-o în judecată pe Bica, în martie anul trecut, convingându-i pe magistrații Judecătoriei Sectorului 2 să-l oblige pe fostul procuror să achite unele cheltuieli de întreținere și penalități, în legătură cu o locuință de serviciu.
Tribunalul București a respins definitiv acțiunea RA-APPS îndreptată împotria fostului șef al DIICOT, Alina Bica, prin care a cerut în instanță despăgubiri în cuantum de 20.535,29 de lei către regia de stat. Magistrații au anulat sentința instanței de fond și au respins acțiunea RA-APPS ca fiind nîntemeiată. Procesul a început în data de 3 martie 2016, la Judecătoria Sectorului 2, RA-APPS pretinzând datorii de 2.260,12 lei reprezentând cote de întreţinere calculate pentru luna noiembrie a anului 2014, 1.182 de euro, reprezentând contravaloarea folosinţei spaţiului RA-APPS fără titlu, în perioada decembrie 2014 – 16 ianuarie 2015, și 900,3 lei, reprezentând penalităţi aferente costului de închiriere calculate pentru perioada 31 decembrie 2014 - 31 martie 2016, respectiv amortizare dotări pentru perioada noiembrie 2014 – ianuarie 2015.
În 30 iunie, Alina Bica a fost obligată de instanţa de judecată să mai plătească reclamantei, pe lângă aceste sume, și 8.2391 lei, reprezentând utilități și cote de întreţinere aferente perioadei octombrie 2014 – ianuarie 2015 şi penalităţi calculate pentru perioada 19 ianuarie 2015 – 31 martie 2016, ca şi perioadă de întârziere. Alţi 604 lei pe care Alina Bica ar fi trebuit să-i plătească RA-APPS potrivit aceleiaşi hotărâri a Judecătoriei Sectorului 2 reprezintă dobânda legală pentru lipsa folosinţei spaţiului în perioada decembrie 2014 – februarie 2015, penalităţi calculate în perioada 23 ianuarie 2015 – 31 martie 2016. În plus, fosta şefă a DIICOT mai avea de achitat şi suma de 2.544,48 de lei, reprezentând contravaloarea unui “obiect de inventar”.
Alina Bica a fost numită în funcţia de şef al DIICOT în mai 2013. În această calitate, i-a fost repartizată, cu chirie, o locuinţă din fondurile RA-APPS, într-un imobil situat în apropierea Pieţei Romane, din Sectorul 2 al Capitalei. În data de 22 noiembrie 2014, Alina Bica a fost ridicată din trafic şi condusă la sediul DNA. Din 22 noiembrie 2014, până în 21 aprilie 2015, Alina Bica s-a aflat în arest preventiv în Arestul Poliţiei Capitalei şi, ulterior, transferată la Penitenciarul Târgşor. După arestarea ei, Traian Băsescu a semnat decretul de eliberare din funcţia de şef al DIICOT. Din acel moment, a fost anulat inclusiv dreptul Alinăi Bica de a ocupa o locuinţă RA-APPS.
După executarea celor şase luni de arest preventiv, Alina Bica a fost mutată în arest la domiciliu, într-un apartament din Capitală, în suprafaţă de 53 de metri pătraţi, achiziţionat, în anul 2010, de soţul acesteia, Mircea Bica. Astfel, în toată perioada cuprinsă între noiembrie 2014 şi prezent, Alina Bica nu doar că nu a mai utilizat apartamentul RA-APPS, dar nici nu putea face acest lucru, chiar dacă ar fi dorit.
Regiei guvernamentale i-au fost respinse pretențiile de 5.000 de euro pe care le avea la Alina Bica, instanța constatând că acestea sunt neîntemeiate