Instanța a stabilit că tânărul, aflat sub influența alcoolului, s-a făcut vinovat de comiterea infracțiunilor de omor, conducere a unui autovehicul fără permis și părăsirea locului accidentului. Sentința impune și o despăgubire considerabilă, de peste 695.000 de euro, pe care compania la care era asigurat șoferul va trebui să o plătească victimelor și spitalelor în care acestea au fost tratate.
„Condamnare de 13 ani si 10 luni pentru soferul din Petrosani care in decembrie 2022 a intrat in plin intr-un grup de 6 copii aflati pe trecerea de pietoni iar pe unul dintre ei l-a omorat.
Instanța l-a condamnat pentru Omor și tentativa la omor calificat, conducere fara permis , conducere sub influența bauturilor alcoolice de 1,57 la mie dar si fuga de la locul accidentului.
Au fost de asemenea acordate daune de peste 1.000.000 euro.
Cazul pune din nou pe tapet și în dezbatere de ce Vlad Pascu desi situatia in cazul lui este mult mai grav, a fost trimis in judecata pentru ucidere din culpa si nu omor calificat asa cum am cerut.
Consider ca în acest caz instanța a dozat corespunzător pedeapsa raportat și la vârsta celui care a produs accidentul și trecutul său.
Cazul s-a judecat relativ rapid iar inculpatul a fost in permanență arestat. Dosarul este : 1100/97/2023 Tribunal Hunedoara”, a declarat avocatul Adrian Cuculis.
Citește pe Antena3.roBlocaj la negocierile pentru Guvern. Surse: Nu s-au înțeles pe împărțirea ministerelor
Accidentul tragic a avut loc în seara zilei de 21 decembrie 2022, când șase copii cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani au fost grav răniți pe trecerea de pietoni din municipiul Petrosani. Trei dintre aceștia au fost transferați ulterior la un spital din Timișoara, iar ceilalți au rămas internați la Spitalul de Urgență din Petrosani, unul dintre ei pierzându-și viața la Terapie Intensivă.
Șoferul a fost prins de polițiști în orașul Aninoasa la scurt timp după producerea accidentului. Dosarul cauzei a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, care au finalizat urmărirea penală și l-au trimis în judecată, sub arest preventiv, în martie 2023. Rechizitoriul și dosarul au fost trimise Tribunalului Hunedoara pentru soluționare. Sentința poate fi contestată în apel într-un termen de 10 zile de la comunicare.