x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie 10.000 €/lună? Puțin! Topul veniturilor uluitoare încasate de judecători ai CCR

10.000 €/lună? Puțin! Topul veniturilor uluitoare încasate de judecători ai CCR

de Ion Alexandru    |    27 Ian 2023   •   08:20
10.000 €/lună? Puțin! Topul veniturilor uluitoare încasate de judecători ai CCR
Sursa foto: Lucian Alecu

Opt judecători de la Curtea Constituțională au realizat, într-un singur an de activitate, venituri de 5.535.011 lei, doar din indemnizația de magistrați constituționali, pe care au cumulat-o cu una, dacă nu chiar cu două pensii speciale. Pe primul loc se află actualul președinte al instanței de contencios constituțional, Marian Enache, care a reușit să adune, din aceste surse, 771.501 lei într-un singur an. La mijlocul clasamentului se află Livia Stanciu, cu venituri anuale cumulate de 687.374 de lei. Daniel Morar, proaspăt ieșit din CCR, a încasat un salariu și o pensie de fost procuror în cuantum de 657.198 de lei pe an, adică 54.766,5 lei pe lună.

Pe primul loc la venituri, în cadrul judecătorilor de la CCR sau al celor care au părăsit, recent, componența instanței de contencios constituțional se află actualul președinte al Curții Constituționale, Marian Enache. Conform declarației de avere din 15 iunie 2022, Enache a încasat, în anul fiscal anterior, un salariu de judecător CCR în cuantum de 302.489 de lei pe an, la care se adaugă o pensie, plătită de Casa de Pensii Sector 6 și de la Casa de Asigurări a Avocaților în cuantum de 452.856 de lei pe an.

Iar lucrurile nu se opresc aici, Marian Enache încasând și de la Camera Deputaților o indemnizație pentru limită de vârstă, în sumă de 16.156 de lei pe an. În total, aceste venituri încasate de actualul președinte al Curții Constituționale s-au ridicat la 761.501 lei pe an, ceea ce, lunar, înseamnă 64.291,75 de lei, adică 13.120,8 euro.

Imediat după Marian Enache, în acest top se regăsește fostul președinte al Curții Constituționale, Valer Dorneanu, care a terminat mandatul la CCR la mijlocul anului trecut. În ultima sa declarație de avere, acesta menționează o indemnizație anuală de președinte al Curții Constituționale de 295.692 de lei, la care se adaugă venituri din pensie, plătite de Casa de Pensii a Sectorului 3, în cuantum de 454.068 de lei pe an. În total, Valer Dorneanu a încasat 749.760 de lei anual, respectiv 62.480 de lei pe lună (12.751 euro).

La mijlocul clasamentului, veniturile nu au scăzut sub 680.000 de lei pe an

Locul al treilea este ocupat de către judecătorul Varga Attila, care a încasat de la Curtea Constituțională o indemnizație anuală de 288.050 de lei, la care se adaugă o pensie de serviciu plătită de Casa Teritorială de Pensii Satu Mare de 400.000 de lei pe an. În total acesta a încasat 688.050 de lei anual, reprezentând 57.337,5 lei pe lună, adică 11.628,2 euro.

Următoarea în acest clasament este celebra Livia Stanciu, cu un salariu anual de judecător la CCR de 290.610 lei, care se adună la pensia specială de 396.734 de lei pe an, pe care o încasează ca fost judecător și președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Însumate, aceste pensii i-au adus Liviei Stanciu un câștig de 687.734 de lei pe an, ceea ce înseamnă, lunar, venituri de 57.281,2 lei (11.690,03 euro).

Fostul magistrat-judecător Cristian Deliorga se află pe cea de-a cincea poziție în topul celor mai mari sume de bani cumulate din pensia specială cu salariul de judecător la CCR. Astfel, Deliorga notează că a încasat de la Curtea Constituțională un salariu anual de 283.980 de lei, iar de la Casa de Pensii Constanța a încasat o pensie anuală de 401.412 lei. În total, venituri de 685.392 de lei pe an, adică 57.116 lei pe lună (11.656,3 euro).

Daniel Morar a încasat din salariu și din pensie 54.766,5 lei pe lună

Cel mai „prost plătiți” membri ai CCR, care sunt și pensionari, sunt doi proaspăt pensionați și unul proaspăt încadrat. Pe locul al șaselea se situează Mona Pivniceru, căreia i s-a încheiat mandatul și care menționa un salariu anual de judecător CCR de 290.640 de lei, la care se adaugă o pensie anuală de fost magistrat de 393.096 lei, plătită de Casa de Pensii Sector 1. În total, rezultă venituri anuale de 683.736 lei, adică 56.978 de lei pe lună (11.628,2 euro).

Celebrul ex-judecător al Curții, Daniel Morar, fost procuror șef al DNA, a depus, la finalul anului trecut, o ultimă declarație de avere. Conform acestui document, Morar a încasat, de la CCR, venituri anuale de 283.980 de lei, la care se adaugă o pensie de serviciu, achitată de Casa de Pensii Cluj-Napoca, în cuantum de 373.218 lei pe an. În total, Morar a încasat, din cumularea pensiei cu salariul, 657.198 de lei pe an, adică 54.766,5 lei pe lună (11.176,8 euro).

În fine, pe ultimul loc, dar din estimări, s-ar afla fostul procuror general adjunct al României, Dimitrie Bogdan Licu, numit, în vara anului trecut, în funcția de judecător CCR. Conform declarației de avere depuse ca procuror, rezultă că acesta ar trebui să încaseze o pensie de serviciu de 28.000 de lei pe lună, iar ca judecător CCR, văzând veniturile colegilor săi, ar avea un salariu lunar de aproximativ 23.000 de lei. Ceea ce, cumulate, ar însemna 51.000 de lei pe lună, respectiv 612.000 de lei pe an.

 

Din vara anului trecut, Curtea respinge pe bandă rulantă aproape orice sesizare de neconstituționalitate

Opt judecători ai CCR și venituri anuale realizate din cumularea pensiei speciale cu salariul de 5.535.011 lei. Iar Curtea Constituțională, odată cu ieșirea unora dintre membrii judecători la pensie și cu intrarea în mandat a unora noi, pare să fi schimbat cu totul optica. Se poate constata o avalanșă de respingeri pe bandă rulantă a excepțiilor de neconstituționalitate, cel puțin în ultima jumătate de an.

Spre exemplu, în 13 iulie, CCR a respins contestația cu privire la noua lege privind avertizorii de interes public (cunoscută și ca legea turnătorului la locul de muncă). Apoi, în 14 septembrie 2022, Curtea a respins excepțiile de neconstituționalitate privind legea de aprobare a OUG 18/2021 privind reforma în domeniul sănătății.

La 12 octombrie a respins trei acțiuni, inițiate chiar de președintele României, Klaus Iohannis. Pe 9 noiembrie, a fost respinsă o acțiune a Avocatului Poporului cu privire la noul statut al Judecătorilor și Procurorilor, după care, în 23 noiembrie, a mai respins o sesizare a unui grup de 54 de parlamentari cu privire la legea de organizare și funcționare a profesiei de avocat. În 14 decembrie CCR a respins o nouă acțiune a Avocatului Poporului, cu privire la legea de aprobare a OUG de modificare a Codului Fiscal.

×