x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Victimele urșilor îl aduc pe ministrul Mediului în fața justiției

Victimele urșilor îl aduc pe ministrul Mediului în fața justiției

de Dan Constantin    |    05 Aug 2021   •   07:20
Victimele urșilor îl aduc pe ministrul Mediului în fața justiției

Cine răspunde din punct de vedere juridic pentru atacurile animalelor sălbatice asupra oamenilor? Ce șanse au victimele atacurilor urșilor de a obține despăgubiri de la autorități pentru suferințele prin care au trecut ei și familiile lor? Cum încearcă autoritățile centrale și locale de  a scăpa de răspundere atunci când împotriva lor se pornesc procese pentru daune? Înalta Curte de Casație și Justiție a dat recent o decizie care deschide calea pentru a trage la răspundere Ministerul Mediului pentru atacurile urșilor.

 

Cazul dramatic din 23 octombrie 2017, când un urs a atacat în serie mai multe persoane pe o stradă din municipiul Făgăraș, a deschis și o problemă juridică nouă, a cărei dezlegare au dat-o recent judecătorii ÎCCJ. Părinții celor două fetițe din Făgăraș care au suferit răni și traume morale au cerut prin instanță despăgubiri de la autorități, dar acestea găsesc de câțiva ani pretexte pentru a scăpa de răspundere. Înalta Curte a decis că Ministerul Mediului poartă răspunderea delictuală în aceste cazuri de atacuri, care produc victime și pagube. Jurisprudența va permite chemarea la bară a acestui minister și pe reprezentanții acestuia în procesele respective. De asemenea, prin rejudecarea cazului la Curtea de Apel Brașov, unde a fost retrimis de ÎCCJ, urmează să fie precizată mai clar și răspunderea juridică a  municipalității Făgăraș în acest caz.

URSUL ATACĂ ÎN ZORI

În dimineața zilei de 23 octombrie, în jurul orei 7.30, Denisa Lazăr, elevă în prima clasă, a ieșit din blocul situat în Cartierul Câmpului de lângă Combinatul Chimic din Făgăraș să meargă la școală. Ursul a atacat-o cu ferocitate lângă bloc, după ce fetița de 7 ani făcuse câțiva pași. „Strigătele ei de spaimă și de durere au alertat vecinii, care au alungat animalul. Denisa a suferit răni la picior care au necesitat tratamente îndelungate medicale și procedee de recuperare specializate. „M-a salvat ghiozdanul pe care îl avem pe spate, de răni mai adânci și mai grave”, povestește victima. Psihicul i-a fost afectat atât ei cât și surorii, care a asistat la suferințaă fizică și traumele  îndelungate ale familiei. Părinții, ca reprezentanți legali, au chemat în judecată autoritățile pentru daune. Începe un lung proces, cu soluții aberante pe parcurs, care la instanța de fond chiar obliga victimele să despăgubească primăria!

 ABERAȚII JURIDICE! TRIBUNALUL BRAȘOV PUNE VICTIMELE SĂ DESPĂGUBEASCĂ PRIMĂRIA FĂGĂRAȘ!

 Cele două victime, minorele  Lazăr Diana și Lazăr Denisa, prin ocrotitorii legali, părinții lor Maria și Ioan Ciprian Lazăr, au chemat în judecată, în 18 ianuarie 2018, prin cererea depusă la Tribunalul Brașov, pe pârâții Ministerul Mediului ,Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Brașov, Regia Națională a Pădurilor, prin Direcția Silvică Brașov și Municipiul Făgăraș, prin primar. Victimele atacului unui animal sălbatic din 23 octombrie 2017 solicitau instanței să dispună obligarea părților pârâte să plătească în solidar plata a 500.000 lei, ca despăgubiri cu titlu de daune morale pentru Denisa și de 200 000 lei pentru sora ei. Prin sentința civilă nr. 286/S din 28 decembrie 2018, Tribunalul Brașov a respins acțiunea civilă a reclamantelor. Mai mult, a obligat victimele să plătească pârâtului municipiul Făgăraș suma de 17.850 lei, reprezentând cheltuieli de judecată! Văzând această sentință cu efect descurajator, alte victime atacate de urși, tot în Făgăraș, în aceeași dimineață de 23 octombrie 2017, au înțeles că nu au șanse să fie despăgubite!

CURTEA DE APEL SCHIMBĂ DECIZIA ABERANTĂ DE LA FOND

Familia Lazăr atacă decizia judecătorilor de la Tribunalul Brașov și în apel au un câștig parțial. Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 617/Ap din 13 mai 2019, schimbă soluția instanței inferioare și admite în parte acțiunea familiei Lazăr în contradictoriu cu Ministerul Mediului și municipiul Făgăraș, care sunt obligate să plătească în solidar 95.000 lei daune morale, cumulat, către cele două surori. De asemenea, cheltuielile de judecată, de 71.00 lei la fond și apel și 4.500 lei taxa de timbru, cad în sarcina Ministerului Mediului și Primăriei Făgăraș.

 Cine vinde pielea ursului din pădure?

Împotriva deciziei din apel, pârâții Ministerul Mediului și Municipiul Făgăraș declară recurs. Ministerul s-a apărat susținând că nu are calitate procesuală pasivă în litigiul respectiv. Autoritatea centrală de mediu apreciază că „instanța de apel a considerat greșit că ministerului îi revine  controlul și supravegherea urșilor, întrucât el are doar posibilitatea  de  a acorda  doar derogări de la interzicerea vânării urșilor și nu are în competență controlul și supravegherea efectivă  a acestor animale sălbatice”. Ministerul Mediului  pasează răspunderea legală pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudicii cauzate integrității umane către Ministerul Apelor și Pădurilor, care deține  calitatea de  administrator al fondului cinegetic.

 Municipiul Făgăraș și primarul vor să scape de orice răspundere în ceea ce privește atacarea oamenilor de urși pe teritoriul orașului. Autoritatea locală artă în recurs că „Legea nr 407/2006 nu este aplicabilă în acest caz, întrucât reglementează exclusiv repararea pagubelor cauzate de animalele sălbatice culturilor agricole, silvice și animalelor domestice, nu și omului”. În plus, apărătorul municipiului Făgăraș, plătit pentru acest proces cu 7.500 de lei, susține că „apariția unui animal sălbatic nu este o situație de urgență în sensul legii, nejustificând amploarea și intensitatea cerută de lege, ci este un caz fortuit”. Urșii umblă pe străzile orașului, atacă oameni, le provoacă răni grave, așa cum s-a întâmplat în 23 octombrie 2017, dar primarul și municipalitatea nu au nici o răspundere și refuză cu cinism să execute plățile stabilite de instanțe ca daune morale către victime!

 

La Înalta Curte de Casație și Justiție, recursurile Ministerului Mediului și ale municipiului Făgăraș au primit o soluție care deschide calea unor procese cu șanse mari de câștig pentru victimele atacurilor urșilor. Decizia nr 2667/10.12/2020, motivată recent, arată explicit răspunderea Ministerului Mediului în aceste cazuri.

„Legitimarea procesuală a Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor este grefată pe calitatea  acestuia de subiect pasiv în raport juridic obligațional de răspundere delictuală pentru prejudiciul cauzat de animalul sălbatic, în considerarea calității de păzitor juridic al animalului, răspundere  fundamentată pe normele de drept comun ale Codului civil”.

 

Ministrul Mediului, Barna Tanczos, a fost învestit prin decizia justiției „patronul urșilor” din România, cu răspunderile ce revin pentru daunele provocate de animalele sălbatice

×