Pompierii l-au extras şi l-au predat unui echipaj medical care l-a transportat de urgenţă la un spital din Bucureşti
„Astăzi, în jurul orei 11.30, pompierii militari călărăşeni au fost solicitaţi să intervină pe raza localităţii Fundulea pentru descarcerarea unei persoane rămase blocate în cabina unui utilaj excavator, după ce a fost surprins de prabuşirea unor elemente de construcţii în timpul lucrărilor de demolare a unui imobil dezafectat.
S-au deplasat de urgenţă la locul accidentului un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Punctului de lucru Fundulea şi două echipaje de descarcerare din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară, în acelaşi timp fiind pusă în mişcare şi o unitate de terapie intensivă mobilă de la ISU „Dealu Spirii” Bucureşti-Ilfov.
Pompierii au ajuns rapid la faţa locului şi cu ajutorul echipamentelor şi accesoriilor din dotare, cât şi cu sprijinul unui alt buldo-excavator, au reuşit să extragă bărbatul rămas blocat.
Acesta era conştient şi nu suferise traumatisme majore, acuzând totuşi dureri al nivelul spatelui şi la nivelul coloanei cervicale.
Conducătorul utilajului a fost evaluat şi de către medicul de pe UTIM, iar ulterior a fost preluat şi transportat la o unitate spitalicească din capitală”, a anunțat Purtător de cuvânt al I.S.U Barbu Știrbei al județului Călărași, Plutonier adjutant șef Tătăranu Ștefan-Ovidiu.