x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident grav pe DN 7, la Brezoi, Vâlcea. Opt persoane au ajuns la spital

Accident grav pe DN 7, la Brezoi, Vâlcea. Opt persoane au ajuns la spital

de Redacția Jurnalul    |    03 Noi 2024   •   19:37
Accident grav pe DN 7, la Brezoi, Vâlcea. Opt persoane au ajuns la spital
Sursa foto: ISU Valcea

Opt persoane au ajuns, duminică seara, la spital în urma unui accident rutier produs pe DN 7, în localitatea Brezoi, au informat autorităţile din Vâlcea.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, în eveniment au fost implicate două autoturisme, în urma impactului una dintre maşini răsturnându-se pe carosabil, în timp ce cealaltă maşină a fost proiectată într-un şanţ de pe marginea drumului.

"Din verificările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că a avut loc o coliziune între două autoturisme conduse de doi bărbaţi de 49 şi 66 de ani, ambii din judeţul Olt. În urma coliziunii, toate persoanele care se aflau în cele două autoturisme, respectiv opt persoane au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative", au transmis reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Sorin Albinaru, a precizat că două dintre cele opt victime au rămas blocate într-unul dintre autoturisme, fiind scoase de către echipajul de descarcerare trimis în zonă.

"Salvatorii au deblocat persoanele şi le-au predat echipajelor medicale. Toate persoanele au fost evaluate medical la faţa locului, fiind transportate apoi la Compartimentul de Primiri Urgenţe Brezoi de către SAJ şi SMURD Brezoi", a declarat reprezentantul ISU Vâlcea.

Traficul rutier în zonă a fost blocat total în zonă, mai multe zeci de minute, fiind reluat în condiţii normale în jurul orei 18,20. AGERPRES

×
Subiecte în articol: brezoi accident Vâlcea