x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident teribil la Arad! O şoferiţă gravidă nu a dat prioritate la tramvai

Accident teribil la Arad! O şoferiţă gravidă nu a dat prioritate la tramvai

18 Apr 2018   •   15:21
Accident teribil la Arad! O şoferiţă gravidă nu a dat prioritate la tramvai

O femeie gravidă aflată la volanul unui autoturism marca Fiat, înmatriculat în județul Argeș, care circula din direcția Atrium Mall înspre zona UTA, chiar în fața stadionului nu a acordat prioritate unui tramvai aflat în mișcare pe aceeași direcție de mers într-o zonă în care este interzis virajul la stânga.

Șoferița nu a putut ieși din autoturism în urma impactului, astfel că a avut nevoie de ajutorul echipajului de descarcerare, care în câteva minute a reușit să o scoată afară și să o predea paramedicilor de la SMURD. Aceștia au transportat-o la spital pentru investigații medicale amănunțite, femeia lovindu-se în zona capului în urma impactului.

"Două echipaje ale Detașamentului de Pompieri Arad, unul SMURD și unul de descarcerare, au intervenit în zona UTA pentru salvarea unei victime, femeie, însărcinată, încarcerată într-un autoturism care a intrat în coliziune cu un tramvai. Datorită profesionalismului echipajului de descarcerare, victima a fost eliberată în mai puțin de cinci minute și predată în viață, stabilă și cooperantă, echipajului SMURD.", a declarat maiorul George Pleșca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.http://www.observator.tv

×
Subiecte în articol: gravida