x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alertă la Botoșani: Un copil de 12 ani a dispărut de mai bine de 24 de ore de acasă

Alertă la Botoșani: Un copil de 12 ani a dispărut de mai bine de 24 de ore de acasă

12 Mar 2024   •   08:05
Alertă la Botoșani: Un copil de 12 ani a dispărut de mai bine de 24 de ore de acasă

Un copil în vârstă de 12 ani este dispărut de mai bine de 24 de ore de la domiciliul său, din satul Orășeni Deal, comuna Curtești, județul Botoșani, și nu a revenit până marți dimineața.

Polițiștii botoșăneni fac verificări pentru localizarea copilului în vârstă de 12 ani, din satul Orășeni Deal, comuna Curtești, care a părăsit domiciliul, luni, pentru a merge la școala din localitate, însă acesta nu a revenit la domiciliu până marți dimineața.

Denis Avieriței are aproximativ 1,55 m înălțime, păr șaten tuns scurt, ochi căprui, 45 de kg.

Când a plecat era îmbrăcat cu geacă din fâș de culoare neagră, pantaloni de trening bleumarin, în picioare purta adidași albi.

Poliția Botoșani roagă cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: copil disparut botosani alerta