x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale AUR anunță că își suspendă activitățile de campanie și merge în zonele inundate

AUR anunță că își suspendă activitățile de campanie și merge în zonele inundate

23 Sep 2024   •   09:43
AUR anunță că își suspendă activitățile de campanie și merge în zonele inundate
Sursa foto: Alianța pentru Unirea Românilor - AUR

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că a decis suspendarea tuturor activităților de campanie în perioada următoare: „singura activitatea pe care candidații și conducerea AUR urmează să o desfășoare fiind aceea de a veni în sprijinul românilor afectați de inundații”.

Întreaga conducere AUR, parlamentarii partidului, consilierii locali și județeni aleși sunt în acest moment în județul Galați pentru a veni în sprijinul sinistraților.

„România are nevoie de fapte, nu de vorbe. De-a lungul anilor, am fost mințiți, am fost trădați de promisiuni deșarte. Promisiuni care n-au adus nicio schimbare, niciun ajutor real. De fiecare dată, ni s-a spus că se va face, că vor veni soluțiile, că vor veni vremuri mai bune. Dar timpul trece, iar noi rămânem cu aceleași probleme. Astăzi, însă, e diferit. Președintele AUR, George Simion, nu doar că a întrerupt evenimentul de lansare a candidaților pentru Parlamentul României, dar a făcut un apel către toți membrii și simpatizanții AUR să fie alături de cei care au nevoie cu adevărat de noi – românii loviți de inundații. Nu promitem că vom face, ci facem acum”, transmite AUR.

Acesta a mers, de duminică seară, în comuna Pechea din județul Galați, alături de un convoi de ajutoare și aproximativ 300 de oameni gata să muncească.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×