x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat din Neamţ, beneficiar al unui transplant renal. Donatorul, în moarte cerebrală

Bărbat din Neamţ, beneficiar al unui transplant renal. Donatorul, în moarte cerebrală

de Redacția Jurnalul    |    27 Ian 2025   •   17:15
Bărbat din Neamţ, beneficiar al unui transplant renal. Donatorul, în moarte cerebrală

Medicii de la Spitalul "Dr. C.I. Parhon" Iaşi au efectuat un transplant renal unui bărbat în vârstă de 42 de ani, din judeţul Neamţ, după ce familia unei persoane aflate în moarte cerebrală a fost de acord cu prelevarea ficatului şi a unuia dintre rinichi.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului "Dr. C.I. Parhon", dr. Ionuţ Nistor, a declarat, luni, că transplantul renal a fost făcut în cursul zilei de duminică unui bărbat care are afecţiuni renale generate de o boală autoimună.

"Echipa de transplant a lucrat în acest weekend prelungit realizând un transplant renal de la un donator aflat în moarte cerebrală. Pacientul se afla pe lista de aşteptare a Spitalului Parhon din 2016. Este un pacient tânăr, de 42 de ani, cu o boală genetică, o boală moştenită, care a început primele şedinţe de dializă în anul 2008, ulterior în anul 2009 a primit o şansă de la tatăl lui şi a fost transplantat renal. Transplantul de la tată a rezistat până în 2016. Din cauza complicaţiilor, pacientul a revenit la dializă în 2016. De atunci săptămânal făcea câte trei şedinţe de dializă în judeţul Neamţ. Tot de atunci se află pe lista de aşteptare pentru transplant renal. Acum are o nouă şansă pentru o viaţă normală", a afirmat dr. Ionuţ Nistor.

Potrivit medicului, postoperator pacientul se recuperează.

"Ne dorim ca externarea lui să fie cât mai repede şi revenirea la o viaţă normală să fie realizată în următoarele două săptămâni", a spus Ionuţ Nistor.

El a adăugat că transplantul a fost posibil după ce în acest week-end familia unui bărbat aflat în moarte cerebrală a fost de acord cu prelevarea organelor.

Dr. Raluca Neagu, coordonatorul Centrului Regional de Transplant, a declarat la rândul său că prelevarea a fost făcută la solicitarea familiei, dar s-au putut recolta doar ficatul şi un rinichi, întrucât celălalt era atrofic şi nu era funcţional.

"Familia a fost cea care a întrebat dacă în cazul în care nu se mai poate face nimic s-ar putea preleva organe. Am investigat donatorul şi s-au putut preleva ficatul şi rinichii. Beneficiara transplantului hepatic este o femeie de 49 de ani, care are o evoluţie bună postoperatorie", a precizat dr. Raluca Neagu.

AGERPRES

×