x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un câine a rămas blocat în compartimentul motor al unei mașini. A fost salvat de pompieri

Un câine a rămas blocat în compartimentul motor al unei mașini. A fost salvat de pompieri

de Redacția Jurnalul    |    01 Iun 2025   •   21:20
Un câine a rămas blocat în compartimentul motor al unei mașini. A fost salvat de pompieri
Sursa foto: Hepta/Chihuahua

Un câine care a rămas blocat în compartimentul motor al unei mașini, în orașul Târgu Frumos, județul Iași, a fost salvat duminică de pompieri.

Potrivit ISU Iași, la fața locului s-au deplasat o autospecială de intervenție și stingere și o autospecială de descarcerare, cu un efectiv de 7 pompieri militari.

„Intervenția este una de finețe, desfășurată cu atenție pentru a evita rănirea animalului și fără a produce daune semnificative autovehiculului”, arată pompierii.

După câteva minute de manevre, pompierii au reușit să extragă în siguranță câinele, care era speriat, dar nevătămat.

Animalul a fost preluat de reprezentanții serviciului de ecarisaj, în vederea evaluării stării de sănătate și stabilirii unei soluții de adăpost.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: caine masina pompieri