x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O copilă de trei ani a sunat la 112 și a mințit că tatăl său a omorât-o pe mama sa

O copilă de trei ani a sunat la 112 și a mințit că tatăl său a omorât-o pe mama sa

29 Iul 2024   •   18:30
O copilă de trei ani a sunat la 112 și a mințit că tatăl său a omorât-o pe mama sa

O copilă de trei ani a sunat la 112 într-un moment în care aceasta ar fi fost lăsată nesupravegheată de părinți și i-a mințit pe polițiști că tatăl său a omorât-o pe mama sa. Părinții au primit o amendă de 500 de lei.

„La data de 28 iulie 2024, în jurul orei 13:10, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a primit un apel 112 prin care un copil a comunicat faptul că tatăl său a omorât-o pe mama sa. Imediat au fost demarate activități investigativ-operative, în urma cărora s-a stabilit faptul că apelul ar fi fost efectuat din municipiul Slatina”, potrivit IPJ Olt.

Polițiștii Poliției municipiului Slatina au stabilit că persoana care a efectuat apelul este o minoră de 3 ani, din municipiul Slatina. Copila ar fi apelat Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 într-un moment în care aceasta ar fi fost lăsată nesupravegheată de către părinți.

Polițiștii au sancționat contravențional reprezentantul legal cu amendă în valoare de 500 de lei, conform Legii nr. 61/1991.

„Inspectoratul de Poliție Județean Olt adresează cetățenilor rugămintea să efectueze apelul 112 doar când au cu adevărat o urgență, când sunt puse în pericol viața, proprietatea sau mediul”, se arată în finalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: fetita 112