x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Poliția, sesizată de un bărbat că a găsit un pistol într-o pubelă de gunoi

Poliția, sesizată de un bărbat că a găsit un pistol într-o pubelă de gunoi

07 Aug 2024   •   23:15
Poliția, sesizată de un bărbat că a găsit un pistol într-o pubelă de gunoi

Un bărbat a sesizat miercuri polițiștii că a găsit un pistol într-o pubelă de gunoi din Galați. Poliția face cercetări pentru stabilirea situației de fapt.

Potrivit IPJ Galați, polițiștii au fost sesizați miercuri, prin apel la 112, de un bărbat de 57 de ani din municipiul Galați cu privire la faptul că a găsit un pistol într-o pubelă de gunoi, aflată în spatele unei farmacii de pe strada Brăilei.

„Polițiștii s-au deplasat la domiciliul bărbatului, ocazie cu care au constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că acesta deținea, în apartamentul în care locuiește, un pistol de calibru 22LR și un încărcător cu 4 cartușe”, transmite Poliția Galați.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Cercetările au fost preluate de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: gunoi pistol Galaţi dosar penal