Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a fost sesizat că s-a produs un incendiu la un bloc de locuințe din Oradea, apelanții precizând și faptul că au auzit o explozie.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la subsolul blocului, loc în care, așa cum declarau locatarii imobilului, obișnuia să stea un om fără adăpost.
Pompierii militari au acționat pentru lichidarea focarelor, verificarea apartamentelor, din care au fost evacuate preventiv aproximativ 40 de persoane (o parte dintre acestea s-au autoevacuat înainte de sosirea echipajelor), respectiv pentru ventilarea casei scării, în care pătrunsese fum.
Echipajele de pompieri au stins rapid incendiul, împiedicând propagarea acestuia la apartamente.
În urma evenimentului provocat, cel mai probabil, de fumat, a explodat o butelie de camping aflată în subsolul blocului și au ars deșeuri textile, deșeuri de carton și un televizor.
Nu au existat persoane rănite, conform ISU Bihor.
(sursa: Mediafax)