x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Nicolae Robu ar putea candida ca independent la primăria Timișoarei în 2020

Nicolae Robu ar putea candida ca independent la primăria Timișoarei în 2020

16 Dec 2016   •   12:42
Nicolae Robu ar putea candida ca independent la primăria Timișoarei în 2020

Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a declarat vineri că nu exclude posibilitatea de a candida în 2020 ca independent la primărie, dacă din filială nu pleacă oamenii ''de o anumită factură morală''. 

''Da, mă gândesc. Unii au scris că eu am declarat (în şedinţa Biroului Politic Judeţean al PNL de joi, n. red.) că nu mai candidez la primărie. Nu am făcut o astfel de declaraţie. Am spus că nu mai candidez din partea PNL, câtă vreme PNL are oameni ca acesta (primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, n. red.). Este cu totul şi cu totul altceva'', a declarat presei Nicolae Robu. 

El a reiterat că decizia sa de a demisiona din funcţia de şef al filialei PNL este irevocabilă, ''atâta timp cât în partid mai este acest om (Dănuţ Groza, n. red.) şi alţii ca el''. 

Nicolae Robu a subliniat şi faptul că nu se va mai implica în nicio decizie politică a filialei. 

De asemenea, preşedintele în funcţie al PNL Timiş, Nicolae Robu, a punctat că în BPJ Timiş sunt 200 de membri şi că doar 25 de primari au fost ''pentru demiterea'' lui. 

''Eu luasem deja decizia de a demisiona, am şi anunţat-o în scris anumitor persoane, dar am făcut un joc. Pe cei din BPJ nu i-am anunţat de la început că demisionez, ci i-am lăsat să-l văd pe fiecare cum acţionează '', a menţionat Robu, citat de Agerpres.

 

Citește și:

Liviu Dragnea și-a dat DEMISIA: Am transmis-o secretarului general

 

Dragnea: Ar fi fost firesc ca preşedintele Iohannis să mă sune a doua zi după alegeri; nu a făcut-o

 

Dragnea: Voi face propunerea de premier doar la consultările cu preşedintele Iohannis; va fi în avantajul ţării

×
Subiecte în articol: nicolae robu primaria timisoara