x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Patru balerini și o profesoară de la Teatrul de Balet din Sibiu au COVID-19

Patru balerini și o profesoară de la Teatrul de Balet din Sibiu au COVID-19

03 Aug 2020   •   15:23
Patru balerini și o profesoară de la Teatrul de Balet din Sibiu au COVID-19

Patru balerini și profesoara lor, de la Teatrul de Balet din Sibiu, au fost diagnosticați cu noul coronavirus. 22 de persoane, contacți ai artiștilor, sunt puși în carantină la domiciliu, potrivit reprezentanților Prefecturii Sibiu.

 

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan, a transmis, luni, că în cadrul Teatrului de Balet Sibiu, au fost identificați pozitiv în urma testării SARS-CoV-2 un număr total de 5 persoane.

„Este vorba de 4 balerini și o profesoară. Direcția de Sănătate Publică a demarat o amplă anchetă epidemiologică, pentru a stabili contacții și pentru a lua toate măsurile care se impun pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2”, a spus Ștefan.

Până în prezent, au fost identificați un număr de 22 de contacți, care sunt testați.

Până când vor fi primite rezultatele, s-a dispus măsura de carantină la domiciliu.

Mediafax

×
Subiecte în articol: balerini Covid-19 sibiu