x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Patru persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a intrat în coliziune cu un tir

Patru persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a intrat în coliziune cu un tir

16 Oct 2018   •   12:33
Patru persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a intrat în coliziune cu un tir

Patru persoane au fost rănite şi au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, marţi, după ce autoturism în care se aflau a derapat şi a intrat în coliziune cu un tir. 

Potrivit purtătorului de cuvânt a IPJ Giurgiu, Emanuela Sârbu, din primele cercetări a reieşit că vinovat de producerea accidentului este şoferul unei autoutilitare, care nu s-a asigurat la executarea manevrei de întoarcere. 

"O autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 65 de ani din Bucureşti era staţionată în dreptul unei societăţi comerciale de pe marginea DN 5 Giurgiu- Bucureşti. Şoferul a vrut să întoarcă, dar nu s-a asigurat, iar un autoturism care venea din spate şi în care se aflau patru persoane a derapat şi a intrat într-un tir aflat pe celălalt sens de mers. Din accident au rezultat patru victime, toate din autoturismul care a intrat în tir", a declarat Emanuela Sârbu. 

Ea a precizat că şoferul autoutilitarei nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, pe numele său fiind deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

Circulaţia în zonă este dirijată de poliţişti, până la finalizarea cercetărilor la faţa locului şi evacuarea de pe carosabil a autoturismelor implicate în accident. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident giurgiu