Acesta a fost organizat miercuri, 7 decembrie, de Sindicatul Învățământului Preuniversitar ”Prof. I. Neacșu” Buzău. Circa 300 de membri de sindicat au început să picheteze Prefectura Județului Buzău, de la ora 13.30, scrie stiriedu.ro.
FSLI susține că neacordarea sporului pentru condiții de muncă reprezintă o „discriminare uriașă pe care o fac guvernanții, deși acest beneficiu este prevăzut de Legea 153/2017 care reglementează salarizarea în sectorul bugetar, precum și de H.G. nr.569/2017 care aprobă Regulamentul privind stabilirea locurilor de muncă, precum și condițiile de acordare a acestuia în sectorul bugetar”.
Federația somează guvernul să aplice legislația și anunță că acțiunile de protest se vor extinde în toată țara.
„Neacordarea sporului pentru condiții de muncă reprezintă o nouă abatere a Guvernului României de la ceea ce înseamnă respectarea legilor în vigoare! Acesta este un gest de condamnat care provoacă o mare nedreptate colegilor noștri din sistemul de învățământ, ținând cont de faptul că în alte arii profesionale el este plătit. Întreg personalul din educație este solidar cu aceste acțiuni de protest și garantăm că vor avea loc astfel de mișcări de stradă în toată țara, inclusiv în București. Efortul bugetar este nesemnificativ, dacă ne gândim la veniturile extrem de mici pe care le au colegii noștri. În această perioadă critică din punct de vedere financiar pentru familiile angajaților din educație, consider că membrii Executivului ar trebui să găsească soluții prin care să sprijine acești oameni, nu să-i conducă spre sărăcie extremă, excluziune socială și discriminare”, spune Simion Hancescu, președinte FSLI.