x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Salvat de pompieri dintr-un canal colector 

Salvat de pompieri dintr-un canal colector 

de Redacția Jurnalul    |    27 Aug 2023   •   22:40
Salvat de pompieri dintr-un canal colector 

Un bărbat a supraviețuit după ce a căzut într-un canal colector de 10 metri adâncime din Drobeta-Turnu Severin. El a fost scos de pompieri și, ulterior, a fost transportat la spital.

Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în zona Podul Gruii din Drobeta-Turnu Severin. Alarma a fost dată de o femeie care a auzit strigătele de ajutor ale persoanei.

La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de lucru și o ambulanță SMURD. De asemenea, în misiunea a fost trimisă o ambulanță SAJ.

Victima a fost scoasă din canalul colector și a primit îngrijiri medicale la fața locului.

Bărbatul, care a suferit politraumatisme, a fost predat, în stare de conștiență, unui echipaj SAJ. Ulterior, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Drobeta Turnu Severin.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: canal colector pompieri