x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Şapte copii au ajuns la spital după ce microbuzul care îi ducea în Poiana Brașov a intrat în coliziune cu o maşină

Şapte copii au ajuns la spital după ce microbuzul care îi ducea în Poiana Brașov a intrat în coliziune cu o maşină

09 Ian 2020   •   10:31
Şapte copii au ajuns la spital după ce microbuzul care îi ducea în Poiana Brașov a intrat în coliziune cu o maşină

Şapte copii au ajuns, joi dimineaţa, la spital, după ce microbuzul cu care erau transportaţi spre Poiana Braşov a intrat în coliziune cu un autoturism, pe DN 1E, pe sensul de urcare spre staţiune.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, în urma impactului dintre cele două autovehicule au fost răniţi şi trei adulţi, printre care şi şoferul maşinii. Toţi au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Adulţii au suferit traumatisme la membrele superioare, traumatisme cranio-cerebrale şi dureri la coloană. Câţiva dintre copii au acuzat dureri la membre, dar s-a luat decizia de către personalul medical prezent la faţa locului să fie transportaţi toţi la spital pentru investigaţii suplimentare.

Reprezentanţii ISU Braşov au precizat că toate persoanele implicate în accident sunt conştiente şi în afara oricărui pericol.

La locul accidentului au fost direcţionate două echipaje SMURD şi unul al SAJ Braşov.

Potrivit Poliţiei, conducătorii auto au fost testaţi din punctul de vedere al prezenţei alcoolului în aerul expirat, rezultatul fiind negativ. În zonă, după producerea accidentului, circulaţia s-a desfăşurat alternativ, pe o bandă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: poiana braşov accident