x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Sibiu: Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților” va reuni peste 600 de artiști români și străini

Sibiu: Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților” va reuni peste 600 de artiști români și străini

02 Aug 2017   •   18:03
 Sibiu: Festivalul  Internațional de Folclor „Cântecele Munților” va reuni peste 600 de artiști români și străini

Peste 600 de artişti vor evolua, în cinci zile, la 30 de evenimente, în cadrul celei de-a 42-a ediţii a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”, în perioada 9 -14 august, la Sibiu.

Șase țări vor contura harta tradițiilor din Europa și America de Sud, la „Cântecele Munților”, festival internațional organizat anual de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul - Junii” Sibiu.

Protagoniștii acestei ediții a festivalului sunt 14 ansambluri din țară și străinătate: „Estefania Caicedo” – Columbia, „Krakus” – Polonia, „Estia Pieridon Mouson Katerinhs” – Grecia, „Laza Nancici” – Serbia, „Kolkhi” – Georgia, „Timişul” – Timişoara, „Cununiţa”- Arad, „Hora”- Mureş, „Bucovina” - Suceava, „ Ardealul”, „Mărginimea”, „Ceata Junilor”, „Veteranii Junii Sibiului” din Sibiu, precum şi Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”. Împreună, ele vor transforma „Cântecele Munţilor” într-un organism multifuncțional, spun organizatorii, ce va asigura educaţia prin cultură a publicului larg prin parada portului popular, spectacole în aer liber, seri tradiționale cu specific culinar și ateliere de dans.

„Festivalul Cântecele Munților își propune să evidențieze bogăția și frumusețea culturii tradiționale, frumusețea cântecelor și dansurilor, a costumelor populare și a specificului gastronomic al fiecărui popor reprezentat în festival. Reușim acest lucru prin diversitatea evenimentelor organizate, așa că și în acest an invităm publicul să deprindă pași de dans în timpul atelierelor susținute de ansambluri, să se bucure de culoare la parada portului popular, de savoarea preparatelor tradiționale, în cadrul serilor cu specific gastronomic, și de întâlnirea cu interpreți îndrăgiți la spectacolele în aer liber”, spune Silvia Macrea, directorul festivalului și managerul CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu.

Sursa:www tribuna.ro

×
Subiecte în articol: festival