x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Trei persoane au fost rănite grav într-un accident pe DN 2

Trei persoane au fost rănite grav într-un accident pe DN 2

15 Noi 2019   •   15:25
Trei persoane au fost rănite grav într-un accident pe DN 2

Un accident în care au fost implicate patru autovehicule a avut loc vineri pe DN 2, între localităţile buzoiene Cioranca şi Limpeziş, traficul rutier fiind blocat în zonă.


Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Ane Marie Vrapciu, în accident au fost rănite trei persoane rămase încarcerate, una dintre acestea fiind în stare gravă.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, patru ambulanţe SMURD şi SAJ.

Un bărbat în vârstă de 73 de ani din oraşul Oneşti a decedat după ce a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului judeţean Buzău în urma accidentului rutier, produs vineri între localităţile buzoiene Cioranca şi Limpeziş. Medicul Adrian Zoican, şeful UPU Buzău, a declarat, pentru AGERPRES, că bărbatul a suferit politraumatisme multiple cu numeroase fracturi, fiind adus la spital în stop cardio-vascular şi, în ciuda intervenţiei medicilor, la scurt timp a decedat.

"Din primele date, se pare că în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN 2, din direcţia Bucureşti către Buzău, un bărbat de 73 de ani a intrat în
coliziune cu un autoturism ce rula din sens opus şi era condus de către un buzoian de 21 de ani. În urma impactului, elemente din caroseria celor două
autovehicule au ricoşat în alte autoturisme ce rulau spre Bucureşti", a mai precizat reprezentantul IPJ Buzău.

Traficul rutier pe DN 2, între localităţile buzoiene Cioranca şi Limpeziş, a fost blocat peste 60 de minute. AGERPRES 

×
Subiecte în articol: accident DN 2