Unul dintre cei trei deţinuţi implicaţi în incidentul de la Penitenciarul-Spital Bucureşti Rahova a fost transportat la o unitate spitalicească, potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP). Internarea a fost efectuată în vederea efectuării unor investigaţii medicale suplimentare şi a asigurării unei stări optime de sănătate.
"Atât cei patru angajaţi, cât şi deţinutul se află în afara oricărui pericol", precizează ANP.
Patru poliţişti de penitenciare au fost transportaţi la o unitate spitalicească pentru investigaţii suplimentare, în prezent aflându-se în afara oricărui pericol, după ce trei deţinuţi aflaţi în custodia Penitenciarului-Spital Bucureşti Rahova au incendiat sâmbătă o saltea, potrivit unei informări de presă postate pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).
"Trei deţinuţi aflaţi în custodia Penitenciarului-Spital Bucureşti Rahova au incendiat o saltea din salonul în care se aflau internaţi. Angajaţii unităţii au solicitat, de îndată, sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la sosirea echipajului de pompieri incendiul fiind deja lichidat. Cele două ambulanţe SMURD venite în sprijinul echipajului ISU au asigurat suportul medical pentru persoanele implicate, deţinuţi internaţi pe secţia în cauză şi cadre, deţinuţii aflându-se în afara oricărui pericol. Patru poliţişti de penitenciare au fost transportaţi la o unitate spitalicească pentru investigaţii suplimentare, în prezent aflându-se în afara oricărui pericol. Din punct de vedere administrativ, secţia penitenciarului-spital a fost evacuată, restul deţinuţilor nefiind afectaţi de incident", anunţă sursa citată.
La nivelul unităţii a fost declanşată o verificare internă în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului, deţinuţii implicaţi urmând a fi cercetaţi disciplinar.