x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Conan O'Brien nu vrea să aibă emisiunea noaptea târziu

Conan O'Brien nu vrea să aibă emisiunea noaptea târziu

13 Ian 2010   •   00:00

Conan O'Brien, realizatorul emisiunii "The Tonight Show", al cărei prezentator a fost Jay Leno, nu vrea ca emisiunea sa să fie mutată noaptea târziu. Reacţia vedetei americane vine după ce NBC a anunţat că renunţă la difuzarea show-ul lui Jay Leno în prime time, revenind la formula iniţială şi comandând şase drame şi două comedii, informează Mediafax.



Într-un comunicat publicat online marţi, Conan O'Brien a declarat că nu este mulţumit de schimbările propuse de NBC şi speră ca oficialii postului tv american să poată ajunge la o soluţie mulţumitoare atât pentru el, cât şi pentru ceilalţi realizatori tv afectaţi, Jay Leno, respectiv Jimmy Fallon. "În ultimele zile am primit multe telefoane pline de simpatie şi vreau să încep prin a clarifica faptul că nimeni nu ar trebui să piardă nici o clipă fiindu-i milă de mine. În ultimii 17 ani am fost plătit ca să fac ceea ce îmi place cel mai mult şi, într-o lume plină de probleme, am fost absurd de norocos", menţionează O'Brien, în comunicatul de presă publicat de PR Newswire.

În finalul comunicatului, Conan O'Brien a dezminţit speculaţiile din presa americană, potrivit cărora ar urma să plece la un alt post de televiziune. "Au fost unele speculaţii despre plecare mea la un alt post de televiziune, dar, pentru a clarifica lucrurile, trebuie să spun că nu am nici o altă ofertă şi nu ştiu ce urmează să se întâmple. Eu sper ca NBC să rezolve această problemă rapid astfel încât eu şi echipa mea să facem ceva de care să fim mândri pentru o companie care apreciază munca noastră", a specificat O'Brien.

NBC a anunţat, duminică, că renunţă la experimentul său din prime time reprezentat de show-ul lui Jay Leno, revenind la formula iniţială şi comandând şase drame şi două comedii. Preşedintele pentru divertisment tv din cadrul NBC Universal, Jeff Gaspin, a declarat că, în urma presiunilor staţiilor locale afiliate reţelei, "The Jay Leno Show" nu va mai fi difuzat începând cu ora 22:00 începând din 12 februarie. Gaspin a precizat că NBC poartă în continuare discuţii cu Leno, precum şi cu prezentatorii celorlalte emisiuni nocturne, Conan O'Brien şi Jimmy Fallon, în legătură cu difuzarea programelor lor la o oră mai înaintată. El a mai spus că NBC a luat această decizie după ce staţiile tv afiliate s-au plâns că au pierdut 30% din audienţa ştirilor de la ora 23:00 din cauza audienţei mici (5,8 milioane de telespectatori) a emisiunii lui Jay Leno, care precedă programul informativ. (A.V.P.)

×
Subiecte în articol: mass-media