x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aeroportul din Timişoara se închide pentru o săptămână. Avioanele vor fi redirecţionate

Aeroportul din Timişoara se închide pentru o săptămână. Avioanele vor fi redirecţionate

20 Aug 2013   •   13:04
Aeroportul din Timişoara se închide pentru o săptămână. Avioanele vor fi redirecţionate
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara va fi închis pentru o săptămână, în perioada 24 august - 1 septembrie, din cauza unor reparaţii la pista de aterizare/decolare, aeronavele cu pasageri urmând să fie redirecţionate pe aeroportul din Arad, informează mediafax.ro.

În acest interval cursele aeriene vor fi redirecţionate pe aeroportul din Arad.

În această perioadă, companiile Wizz Air şi Carpatair îşi vor menţine cursele şi orele nemodificate, în timp ce compania Lufthansa va avea o cursă pe zi, de luni până duminică, faţă de trei câte sunt în prezent, cu destinaţia Munchen (Germania).

Compania Tarom va avea trei curse pe zi cu destinaţia Bucureşti şi retur, de luni până vineri, o singură cursă pentru aceeaşi destinaţie, faţă de două câte sunt acum, pentru ziua de sâmbătă, 31 august, iar duminică, 1 septembrie, vor fi două curse Tarom cu destinaţia Bucureşti şi retur.

Cursa charter spre Heraklion (Grecia) va decola, luni, 26 august, de pe aeroportul din Arad la ora 12.00, cu o oră mai târziu, faţă de ora stabilită pe aeroportul din Timişoara, iar charterul de Antalya (Turcia) va decola joi, 29 august, de pe aeroportul Arad, la ora 21.00, faţă de ora 15.50, când decola de la Timişoara.

"Companiile aeriene sunt cele care decid cum se va face transportul pasagerilor până la Arad. Aeroportul Timişoara nu are nicio responsabilitate în acest sens", a adăugat Roxana Manasia.

Lucrările la pista de decolare/aterizare a Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara au început în 15 iunie şi constau în reparaţii la rupturi de muchii şi colţuri ale dalelor, închiderea exfolierilor superficiale ale suprafeţelor de beton şi a alveolelor, înlocuiri de dale de beton, aşternerea stratului asfaltic, repoziţionarea sistemului de balizaj luminos şi realizarea marcajului diurn.

Valoarea lucrărilor la cei 3.500 de metri de pistă este de 11.900.000 de lei, banii provenind dintr-un credit accesat de către S.N. Aeroportul Internaţional Timişoara "Traian Vuia".

Execuţia lucrărilor se va face de către S.C. Albix General Construcţii S.R.L. 

×